CAZANIA DUMINICII A TREIZECI ȘI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH (A FIULUI RISIPITOR) (Despre pocăință și mărturisire)

 

Frați creștini,

Prin pocăința și întoarcerea fiului risipitor, ni s-a dat nouă chipul pocăinței și mărturisirii adevărate. Dacă vom cerceta cu grijă acest îndreptar și ne vom gândi la chipul în care noi ne pocăim și ne mărturisim acum, vom găsi că suntem atât de departe de el, pe cât este cerul de pământ. Începutul pocăinței fiului risipitor a avut loc când și-a venit în sine, când și-a venit în fire. Într-adevăr, acesta este începutul pocăinței adevărate și fără acesta nimeni nu poate veni la pocăință, pentru că de nu-ți vei recunoaște păcatele tale, cum te vei putea pocăi? Și de nu te vei gândi la cele ce ai făcut, cum vei putea recunoaște păcatele tale? Și de nu-ți vei aduna mintea ta și n-o vei pune spre a te cerceta pe tine însuți, cum vei putea să-ți cunoști faptele tale? Fiul risipitor, depărtându-și mintea sa de la gândurile păcătoase, a adunat-o spre privirea și cercetarea stării sale. Și, cercetând starea sa, adică gândurile, cuvintele și faptele sale, a văzut îndată toate fărădelegile pe care le săvârșise. De aceea a cunoscut pe cine a mâniat, de cine s-a despărțit, de unde a căzut și în ce noroi de păcate a ajuns. A văzut noroiul fărădelegilor sale și a simțit mirosul urât al păcatelor sale, lipsa harului lui Dumnezeu și pierderea sufletului său. Și, venindu-și în sine, și-a adus aminte de nevinovăția și buna lui stare, când era lângă tatăl său; și și-a adus aminte de slava, de cinstea și de bunătățile cele dumnezeiești, de care sunt îndestulați toți cei care slujesc lui Dumnezeu și-și duc viața împreună cu El. Punând deci față în față starea sa cea dintâi și sfântă cu cea de a doua și păcătoasă, și-a frânt inima lui cea întunecată și a adus în gura lui aceste cuvinte de umilință: „Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame!“ (Luca 15, 17)

Spuneți-mi mie, acum, care dintre noi, astăzi, mai pune început pocăinței sale și întoarcerii minții sale spre privirea vieții și chipului trăirii sale, ca fiul cel risipitor din pilda grăită de Domnul? Care dintre noi, vrând să se pocăiască, smulge mai întâi mintea sa de la gândurile trupești și lumești, apoi își cercetează conștiința sa și recunoaște câte a păcătuit cu mintea, câte cu cuvântul și câte cu lucrul? Cine dintre noi socotește că, pentru păcatele sale, s-a făcut nevrednic de Împărăția lui Dumnezeu și vinovat chinurilor veșnice? Cine dintre noi pune față în față starea în care se găsește, cu viața și fericirea drepților? Nimeni! În vremea de astăzi, fiecare pune început și temelie pocăinței sale cu astfel de cuvinte: Mă duc la duhovnic să mă mărturisesc, și face aceasta fără nici o pregătire și fără nici o socoteală. Cum poți să mergi la mărturisire fără nici o pregătire și, stând înaintea duhovnicului tău, să știi că stai înaintea lui Dumnezeu, Judecătorul cel drept și înfricoșat, ca să spui înaintea Lui păcatele tale și să mărturisești că ai călcat poruncile Lui și să ceri de la El iertarea mulțimii păcatelor tale? Cum îndrăznești să vii, fără să-ți socotești mai dinainte numărul și greutatea păcatelor tale și fără să te gândești cum să grăiești și cu care cuvinte să ceri iertare? Cu gândul și cuvintele: mă duc să mă mărturisesc, fără nici o cercetare a greșelilor tale și fără nici o pregătire, nu este un început de pocăință, ci o nesocotință, o îndrăzneală și o defăimare a mântuirii tale.

Să căutăm la chipul pocăinței pe care a făcut-o fiul cel risipitor, după pregătirea pe care ați auzit-0 a zis: „Scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu“ (Luca 15, 18). Pentru că nu ședea pe temelia faptelor bune, ci era pierdut și zăcea în prăpastia păcatului, s-a hotărât să se scoale din locul păcatului și să se întoarcă către Dumnezeu. De aceea, după ce a zis: „Scula-mă-voi“, a adăugat îndată: „și mă voi duce la tatăl meu“. Apoi și-a pregătit cuvintele mărturisirii sale, zicând: Și voi spune: „Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău“ (Luca 15, 18-19), adăugând și cuvintele prin care avea să ceară de la Dumnezeu iertare: „Fă-mă ca pe unul din argații tăi“. (Luca 15, 19)

Oare, mai înainte de mărturisire, zicem și noi cuvintele fiului risipitor: „Scula-mă-voi“? Adică, ne hotărâm noi, înainte de mărturisire, să ne ridicăm și să ne îndepărtăm cu totul de păcate? Nu! Mai înainte de mărturisire, noi nici nu ne gândim, nici nu ne aducem aminte de păcatele noastre, nici nu ne hotărâm să ne depărtăm cu totul de la păcat, nici nu ne pregătim cuvintele mărturisirii și nici altceva din cele care se cuvin pentru pocăință și mărturisire; ci, venim la duhovnic, de multe ori, în ziua cea din urmă a postului și îl aflăm pe el silindu-se să împace pe toată lumea celor care vor să se mărturisească, având mintea obosită de atâta luare aminte la cei care se mărturisesc și de sfaturile cele multe date lor. Și, stând înaintea lui, noi așteptăm ca duhovnicul să cerceteze adâncurile inimii noastre și să întrebe în care păcate am căzut, de câte ori, când, și celelalte întâmplări ale păcatului. Așteptăm ca el să pună în gura noastră făgăduința depărtării de păcate și cuvintele pocăinței, ca și cum noi nu am avea nici minte, nici voință, nici cuvânt și nici gură. O, cât este de îndoielnică iertarea păcatelor cu acest fel de mărturisire, deși părintele duhovnic ne citește cu umilință rugăciunea de iertare! O, cum îndrăznim să ne apropiem de altarul lui Dumnezeu, cu acest fel de pocăință și mărturisire și să ne împărtășim cu Tainele cele sfinte și înfricoșătoare!

Dar Dumnezeu, zic unii creștini, are milostivire nemărginită, căci încă departe fiind de Dânsul fiul risipitor, El a alergat și a venit la dânsul, a căzut pe grumajii lui și l-a sărutat. Apoi, i-a dat lui toate harurile Sale cele dumnezeiești, chiar vițelul cel îngrășat. Într-adevăr, toate acestea sunt adevărate. Dar, pentru ce citesc în Evanghelie numai dovedirea milostivirii nemărginite a lui Dumnezeu, și nu văd și chipul pocăinței păcătosului? Am auzit că Dumnezeu a arătat milostivire nemărginită către fiul cel risipitor, dar am auzit și cum fiul cel risipitor a dobândit această milă. Am auzit cum și-a venit în fire, cum și-a cercetat întâi păcatele sale, cum s-a îndurerat de lipsa harului lui Dumnezeu, cum s-a pregătit mai dinainte spre pocăință și mărturisire, cu s-a hotărât să părăsească păcatul și să se întoarcă la Dumnezeu. Cei care vor căuta numai la mila îndurării lui Dumnezeu și vor trece cu vederea pregătirea pocăinței vor fi asemenea omului aceluia, care caută numai la treapta cea de sus a scării, neuitându-se la celelalte trepte și întinzând piciorul său, ca să urce drept la treapta cea de sus, în loc să se urce treaptă cu treaptă, cade și se zdrobește.

Milostivirea lui Dumnezeu este este nemărginită. Însă Dumnezeu se milostivește numai spre aceia care se fac vrednici de milostivirea Lui. De te vei pocăi ca fiul cel risipitor, vei dobândi iertarea păcatelor și harurile cele dumnezeiești, pe care le-a dobândit acela. Caută spre tine însuți, mai înainte de mărturisirea ta, ca și fiul cel risipitor; adună-ți mintea ta cea risipită în desfătările și plăcerile trupului și socotește toate păcatele cu întâmplările lor. Gândește-te la acela pe care l-ai mâniat și de câte bunătăți l-ai lipsit. Hotărăște-te din tot sufletul și din toată inima să părăsești păcatul și să te întorci la Dumnezeu. Pregătește-ți cuvintele mărturisirii tale, smerește-ți inima și varsă lacrimi din ochii tăi. Atunci, astfel pregătit, mergând să te mărturisești, zi: „Scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu!“ (Luca 15, 18) Astfel fiind pregătit, du-te la duhovnic, care ține locul lui Dumnezeu și Mântuitorului tău, în ceasul mărturisirii tale. Venind însă la dânsul, să nu aștepți ca unul care ai fi fără de glas, să te întrebe el și tu numai să răspunzi, da sau nu, ci cu grai spune tu păcatele tale, cu întâmplările lor. Spunându-le pe ele, să nu ți le acoperi prin îndreptățiri, să nu osândești pe alții, ci pe tine însuți să te mărturisești că ești greșit, zicând: „Greșit-am la cer și înaintea lui Dumnezeu“. În chipul acesta te vei urca din treaptă în treaptă pe scara cea mântuitoare a pocăinței adevărate și vei afla milostivirea lui Dumnezeu. Care îți va ierta ție toate păcatele tale și te va învrednici de harurile Sale cele dumnezeiești.

Iubiții mei frați, acesta este drumul pocăinței și al mărturisiri, pe care Domnul Iisus l-a închipuit prin cuvintele pildei Evangheliei de astăzi. Cel ce nu va merge pe drumul acesta, pocăința aceluia este îndoielnică, mărturisirea nedesăvârșită și iertarea păcatelor nesigură. Fericit este însă cel care va păzi această îndrumare dată de Dumnezeu; fericit este acela care într-acest chip se va pregăti dinainte și într-acest fel se va mărturisi. Pe acesta, fără îndoială, Dumnezeu îl va primi; va cădea pe grumajii lui și-l va săruta. Când părintele cel duhovnicesc grăiește pentru Dumnezeu, aici pe pământ: „Fiule, ți se iartă ție păcatele tale“, Dumnezeu din cer îi dă lui iertarea păcatelor, și atunci el se îmbracă în haina mântuirii, primește harul Sfântului Duh, își îndreptează pașii sufletului său pe calea dumnezeieștilor porunci și se învrednicește de împărtășirea dumnezeieștilor Taine. De aceea fiecare om, care se va pocăi și se va mărturisi astfel, se va face fiu al lui Dumnezeu și moștenitor al Împărăției Lui celei veșnice, în Iisus Hristos Domnul nostru. a Cărui slavă și stăpânire este în vecii vecilor. Amin!