Pilde 21, 3-21
3 Făptuirea dreptății și a judecății este mai de preț pentru Domnul decât jertfa sângeroasă. 4 Ochii semeți și inima îngâmfată sunt sfeșnicul păcătoșilor. Aceasta nu este decât păcat. 5 Chibzuiala omului silitor duce numai la câștig, iar cel ce se zorește ajunge la pagubă. 6 Comorile dobândite cu limbă mincinoasă sunt deșertăciune trecătoare și lațuri ale morții. 7 Silnicia celor fără de lege se ține după ei, căci nu voiesc să înfăptuiască dreptatea. 8 Calea celui răufăcător e sucită; cel nevinovat lucrează drept. 9 Mai degrabă să locuiești într-un colț pe acoperiș, decât cu o femeie certăreață și într-o casă mare. 10 Sufletul celui fără de lege poftește răutatea, iar aproapele lui nu află milă în ochii lui. 11 Când cel batjocoritor e pedepsit, cel fără minte se înțelepțește și când cel înțelept este dojenit, el câștigă în știință. 12 Dreptul ia aminte la casa celui nelegiuit. Dumnezeu prăbușește pe cei fără de lege în nenorocire. 13 Cine își astupă urechea la strigătul celui sărman și el, când va striga, nu i se va răspunde. 14 Un dar făcut într-ascuns potolește mânia și un plocon scos din sân, o mânie puternică. 15 Dreptul tresaltă de bucurie când poate să pună în faptă dreptatea, iar spaima e pentru cei ce săvârșesc fărădelegea. 16 Un om care rătăcește de pe drumul înțelepciunii, se va odihni curând în adunarea celor morți. 17 Cel ce iubește veselia va duce lipsă; cel căruia îi place vinul și miresmele nu se îmbogățește. 18 Nelegiuitul slujește ca preț de răscumpărare pentru cel drept și vicleanul pentru cel fără prihană. 19 Mai bine să locuiești în pustiu decât cu o femeie certăreață și supărăcioasă. 20 Comori de preț și untdelemn (se găsesc) în casa celui înțelept, dar omul cel nebun le risipește. 21 Cel ce umblă în calea dreptății și a milei află viață, dreptate și mărire.

Comentarii
Trimiteți un comentariu