DE PAȘTI FĂRĂ PAȘTI, FĂRĂ LUMINĂ DOAR LACRIMI ÎN INIMĂ...
De 2000 de ani an de an Hristos se naște, se botează și moare PENTRU NOI și nici o dată nu s-a rușinat cu noi Și nici nu ne -a părăsit.
Dar iată că azi precum PETRU PE CARE HRISTOS LA CHEMAT LA DÂNSUL MERGÂND PE APE ȘI care din pricina faptului că să îndoit de în credința sa a fost la un pas să se înece . Astăzi din cauza unei boli care seamănă moarte în lumea întreagă Hristos este din nou singur. Căci și atunci că și acum omul e tot om și tot se îndoiește în credința sa oricât de mare ar fi ea.
Și precum acum două mii de ani când singur stătea în fața celor ce aveau să îl osândească la moarte și astăzi după două mii de ani Hristos este din nou singur și -a așteaptă iar să ÎNVIE ȘI LUMEA TOATĂ SĂ -O MÂNTUIE...
Și precum Petru acum două mii de ani care s-a lepădat cu amar până ce nu a cântat cocoșul de trei ori și noi Astăzi ne -am lepădat de Hristos.
Iar la fel ca Petru care plângând și -a cerut iertare Domnului pentru greșeala să.
Și noi oamenii după ce ne-am lepădat de dânsul de două ori prima dată pe 13 martie 2020 și a doua oară pe 15 aprilie 2020
Am încercat precum Petru să îndulcim greșeala noastră distribuind CREȘTINILOR SFINTELE PAȘTI ȘI SFÂNTA LUMINĂ.

Comentarii
Trimiteți un comentariu