Sfântul Teofan Marturisitorul; Sfântul Simeon Noul Teolog



Sfântul Simeon Noul Teolog este prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 12 martie. Pentru a încerca să reconstituim într-un mod obiectiv şi complet personalitatea duhovnicească a Sfântului Simeon şi activitatea sa de egumen al Mănăstirii Sfântului Mamas, de îndrumător de suflete şi de reinnoitor al vieţii monahale, se impune mai întâi, pe lângă un studiu comparativ al scrierilor sfântului, şi un studiu al datelor istorice pe care le găsim în "Viaţa" scrisă de către Nichita Stithatul.

Citeşte mai multe informaţii despre Sfântul Simeon Noul Teolog

Sfântul Teofan Mărturisitorul s-a născut la praznicul Botezului Domnului (Boboteaza), din părinţi cinstiţi, Isaac şi Teodotia. Amintim că tatăl său a fost rudă cu împăratul Leon Isaurul (717-740) şi a murit pe când Teofan avea trei ani.

La vârsta de 12 ani, Teofan a fost logodit cu fiica unui senator, însă nunta a avut loc la împlinirea anilor potriviţi pentru căsătorie. După moartea împăratului şi a socrului sau, îşi va împărţi averea săracilor şi va intra în monahism împreună cu soţia sa. Soţia se va călugări la Mănăstirea Princhipos şi va primi numele de Irina, iar el se va călugări în Mănăstirea Polihroniu din ţinutul Sigrana. Timp de şase ani a copiat diferite lucrări, refuzând să conducă mănăstirea. Ajunge în insula Calonim, unde va ridica o mănăstire, şi apoi va reveni în Muntele Sigrianei.

Participă la al VII lea sinod ecumenic (de la Niceea, din anul 787) unde lupta împotriva celor care respingeau cinstirea sfintelor icoane.

Dumnezeu i-a dăruit Sfântului Teofan harul facerii de minuni, prin care vindeca toate bolile, şi mai cu seamă toate formele de nebunie.

Când erezia iconoclastă a izbucnit iar sub împăratul Leon Armeanul, Sfântul Teofan a fost adus la Constantinopol şi aruncat în temniţă. Aici a zăcut timp de doi ani. Apoi împăratul l-a surghiunit în insula Samotrace, lucru pe care îl prorocise mai înainte temnicerilor lui. După sosirea la Samotrace, Sfântul Teofan a mai trăit douăzeci şi trei de zile.

Troparul Sfântului Teofan Mărturisitorul

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei, şi luminatorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflata, Teofan, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăuta duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

În Bisericile Ortodoxe, în primele 4 zile ale Postului Mare, se va oficia Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Canonul a fost alcătuit de Sfântul Andrei, episcopul Cretei, în secolul al VIII-lea şi cuprinde rugăciuni de pocăinţă pentru păcatele noastre. Dacă în aceste patru zile, Canonul se citeşte pe fragmente, în miercurea din săptămână a V-a a Postului Mare se va citi integral.

Citeşte mai multe informaţii despre Canonul Sfântului Andrei Criteanul


Tot astăzi, facem pomenirea:

- Sfântului Cuvios Grigorie Dialogul, episcopul Romei;

- Dreptului Finees;

- A noua sfinţi mucenici şi a Sfântului Simeon Noul Teolog.

Mâine, 13 martie, prăznuim aducerea moaştelor Sfântului Nichifor, patriarhul Constantinopolului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina