REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  A utorul scrierii numite «Scara», pe care o publicăm într-o traducere nouă în acest volum, s-a născut scurt timp înainte de anul 579 și a trăit pînă în jurul anului 649. A fost deci contemporan cu sfîntul Maxim Mărturisitorul 1 . Autorul «Vieții» lui pe scurt, călugărul Daniil din Mînăstirea Raith, declară că nu se cunoaște patria de origine a sfîntului Ioan Scărarul, dar Meletie, Arhiepiscopul Atenei, în «Istoria Bisericească» spune că ar fi fost de obîrșie din Palestina. După Daniil din Raith, tînărul Ioan a intrat în Mînăstirea din Muntele Sinai la vîrsta de 16 ani. Din faptul că pînă la vîrsta aceea își făcuse o educație solidă în toate științele timpului (έγχοχλίψ σοψία), Veniamin Costache deduce că trebuie să se fi născut dintr-o familie mai înstărită 2 . Aleasa lui pregătire în științele vremii i-a adus numele de Ioan Scolasticul; iar petrecerea în muntele Sinai, numele de Ioan Sinaitul. Insă cu vremea, numele de Scărarul, provenit de la calitatea de autor al «Scării», l...

  N u pot spune în deplină cunoștință și în chip sigur care este cetatea care l-a odrăslit și crescut pe dumnezeiescul bărbat înainte de petrecerea lui închinată luptei și nevoinței. Dar pe cea care îl găzduiește acum și-l hrănește cu ambrosie, ne-a făcut-o cunoscută marele apostol Pavel. Căci viețuiește și el negreșit în acel Ierusalim ceresc, în care se află Biserica celor întîi născuți (Evr. 12, 22-23), «a căror petrecere este în ceruri» (Fil. 3, 20). Acolo săturîndu-se 35 cu o simțire nematerială de cele de care nimeni nu se poate sătura și privind frumusețile nevăzute, primește răsplățile vrednice ale sudorilor. Și primind acolo ca moștenire darul neostenelii pentru osteneli, petrece cu cei de acolo, «al căror picior este de acum întru dreptate» (Ps. 25, 12). Dar cum a dobîndit această fericire pururea pomenitul, o voiu spune acum. A cesta, aflîndu-se în al șasesprezecelea an cu vîrsta trupului s-a adus pe sine jertfă bine plăcută și primită lui Hristos în Muntele Sinai. Ș...

  F ăclie luminoasă pe Muntele Sinai S trălucind cu dumnezeiască lumină E ste Ioan Scărarul, sfântul stareț al Muntelui. E l trupul desăvârșit și-a supus, asemenea Ș i gândurile. C ătre desăvârșita biruință E l treizeci de trepte a aflat că sunt. O , minunată strategie, T actică desăvârșită! E l moștenire obștii monahicești a lăsat T actică de aur a războiului duhovnicesc. E l tuturor o a lăsat, C elor ce în războiul duhovnicesc D e suflet mântuitor V oiesc să pășească Ș i să învingă. T ainica Scară prin Duhul Sfânt scrisă I oan a alcătuit-o D upă ce însuși din acest cumplit război B iruitor a ieșit. C ând Sfântul Ioan din această lume a ieșit, E l moștenire a lăsat-o fraților săi, D ar neprețuit. U n mare poem epic - acesta este sufletul omenesc, C ând din praful tinei către cer voiește să se înalțe; U n poem epic răscolitor al luptei și suferinței; U n poem epic strălucitor al credinței și speranței. P e acesta Sfântul loan de Dumnezeu înțelepțitul N...

  ​Numele acestui mare și slăvit sfânt vine de la titlul faimoasei cărți scrise de el, Scara dumnezeiescului urcuș sau, mai simplu, Scara . Ioan a sosit la Muntele Sinai pe când avea vârsta de șaisprezece ani și a rămas acolo, mai întâi ca frate începător sub ascultare, apoi ca sihastru, iar în cele din urmă ca stareț al Sinaiului până la înaintata vârstă de optzeci de ani. Sfântul Ioan a trecut la Domnul cam pe la anul 563 după Hristos. Despre el, biograful său, monahul Daniil, zice: „Trupul său s-a urcat la înălțimile Sinaiului, în vreme ce sufletul său s-a înălțat la înălțimile cele cerești.” ​Sfântul Ioan Scărarul a stat în ascultare față de părintele său duhovnicesc, Martirie, timp de nouăsprezece ani. Sfântul Anastasie de la Muntele Sinai, văzându-l pe tânărul Ioan, a prorocit despre el că va fi stareț al Sinaiului. După moartea duhovnicescului său părinte, Sfântul Ioan s-a retras într-o peșteră unde a dus o viețuire aspră timp de douăzeci de ani. ​Minunile și discernămân...

  Vremuri grele    din ciclul Poemul Ciorilor...   Prieteni melancolici şi crispaţi, Acum când vă grăbiţi spre niciodată, E plină omenirea de soldaţi, Nu poţi să faci un pas, că dai de-armată.   Nu vă miraţi că eu n-am inţeles Din zi în zi că suntem mai săraci ; Porumbul stă pe câmpuri parasit, Soldaţii stau cu mâna pe trăgaci.   De când tot facem păcii propagandă, Când să te plimbi prin splendida cetate, Nu poţi să treci de brute ce comandă şi brute ce se lasă comandate.   M-am dus în taină la câte-un soldat : Voi nu vedeţi că omenirea plânge ? Daţi uniformele la curăţat Că au miros de moarte şi de sânge.   Soldaţii sunt opaci şi sunt debili, Nu pot vedea că omenirea plânge, Soldaţii nu ascultă de civili, Numai de cei cu uniforma-n sânge.   Transfuzia de arme s-a dublat şi-n micşorarea pâinii se răsfrânge ; Să ducem sângele la curăţat Ca sângele să nu mai ceară sânge !     Să ducem sângele la curăţat Ca sângele să nu mai ceară sâng...

 

   https://www.facebook.com/revistaviataspirituala/ De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget, că numai Tu singur ești Dumnezeu, sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. Mă bucur încă, că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină la alți dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la fieștece mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte Sfinte, ...

  32 Și erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, și Iisus mergea înaintea lor. Și ei erau uimiți: și cei ce mergeau în urma Lui se temeau. Și iarăși luându-i cu El pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: 33 „Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor și cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da pe mâna păgânilor 34 și-L vor batjocori și-L vor scuipa și-L vor biciui și-L vor omorî, dar după trei zile va învia“. 35 Și au venit la El Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: „Învățătorule, voim să ne faci ceea ce-Ți vom cere“. 36 Iar El le-a zis: „Ce voiți să vă fac?“ 37 Iar ei I-au zis: „Dă-ne să ședem unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, întru slava Ta“. 38 Dar Iisus le-a răspuns: „Nu știți ce cereți. Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu și să vă botezați cu botezul cu care Eu Mă botez?“ 39 Iar ei I-au zis: „Putem“. Și Iisus le-a zis: „Într'adevăr, paharul pe care Eu îl beau îl veți bea și cu bot...

   11 Dar Hristos, Arhiereu al bunătăților celor viitoare, venind prin cortul cel mai mare și mai desăvârșit - nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta -, 12 a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta-sfintelor, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, aflându-ne nouă răscumpărare veșnică. 13 Fiindcă dacă sângele de țapi și de tauri și cenușa de junincă, stropindu-i pe cei întinați, îi sfințește prin curățirea trupului, 14 atunci sângele lui Hristos, cel ce fără prihană prin veșnic Duh I s'a adus lui Dumnezeu, cu cât mai mult va curăți conștiința voastră de faptele cele moarte, ca să-I slujiți Dumnezeului-Celui-Viu! 23 Înainte însă de venirea credinței noi eram păziți sub lege, închiși fiind în vederea credinței care avea să se descopere; 24 așa că legea ne-a fost dată călăuză e spre Hristos, pentru ca noi să ne îndreptățim prin credință; 25 iar dacă a venit credința, nu mai suntem sub călăuză. 26 Fiindcă toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința î...

  ​„Cereți și vi se va da” (In. 16, 24) este promisiunea care transformă condiția umană. În duminica ce ne apropie de pragul Săptămânii Patimilor, Biserica ne pune înainte oglinda rugăciunii ca fiind singura forță capabilă să transfigureze suferința în biruință. ​Demnitatea celui ce se roagă ​Nimic nu este mai puternic decât rugăciunea. Un împărat înveșmântat în porfiră nu are o strălucire mai mare decât omul care se roagă, căci acesta din urmă este împodobit de însăși vorbirea sa cu Dumnezeu. Imaginați-vă ce înseamnă ca un om, în prezența întregului sobor îngeresc — Serafimi, Heruvimi și toate Puterile Cerești — să se apropie cu încredere de Împăratul Împăraților. Această cinste nu este doar un privilegiu onorific, ci un izvor de folos imediat. ​Rugăciunea ca lumină și pavăză ​Indată ce ridicăm mâinile spre cer, inima se desprinde de pământ și se mută cu duhul în viața viitoare. Dacă rugăciunea este făcută cu trezvie, ea acționează ca răsăritul soarelui: așa cum razele dimine...

  F rați creștini, D omnul Iisus Hristos, zicând către ucenicii Săi: Eu am venit în lume, nu ca să-Mi slujească Mie oamenii, ci ca Eu să slujesc lor, ne-a dat cea mai mare pildă de smerenie. Când vedem pe Împăratul împăraților, pe Ziditorul cerului și al pământului, pe Stăpânitorul a toată făptura văzută și nevăzută, pe Dumnezeul cel atotputernic și atotstăpânitor, pe Cel căruia I se închină și îi slujesc toate cetele cerești ale îngerilor, că slujește oamenilor și spală picioarele ucenicilor, ce altă pildă de smerenie poate fi mai mare, mai puternică și mai, tare decât aceasta? Pentru ce însă a unit pilda smereniei Lui, cu pilda dragostei Lui, când a zis: „Că și Fiul Omului n-a venit să se slujească, ci ca să slujească și să-și dea sufletul preț de răscumpărare pentru mulți“? C ei doi apostoli, Iacob și Ioan, cerând de la Iisus Hristos cinste și scaunele cele mai de sus, au dat semne de mândrie; iar ceilalți zece, mâniindu-se de cererea celor doi, au dat semne de zavistie, de ...