Postări

Troparul Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia

Imagine
  Glasul 1 P entru durerile pe care sfinții le-au pătimit pentru Tine, Milostiv fii, Doamne și te rugăm vindecă toate durerile noastre, Iubitorule de oameni. Alt tropar Glasul 1 P urtătorilor de chinuri, cinstiți patruzeci de ostași ai lui Hristos, prin foc și prin apă ați trecut și v-ați arătat împreună locuitori cu îngerii. Cu care rugați-vă lui Hristos, pentru cei ce vă laudă pe voi cu credință. Slavă Celui Ce v-a dat vouă tărie; Slavă Celui Ce v-a încununat pe voi; Slavă Celui Ce a dăruit prin voi tuturor tămăduiri!

Pătimirea Sfinților patruzeci de mucenici din Sevastia Armeniei

Imagine
  P e vremea împărăției necredinciosului împărat Liciniu (308-324), fiind mare prigoană împotriva creștinilor și pe toți credincioșii silindu-i spre jertfirea idolilor, era în Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod cu oaste, anume Agricolae, pierzător, sălbatic și isteț spre slujba idolească. Într-acel timp li se poruncea creștinilor, care se aflau în cetele ostășești, să aducă jertfă diavolilor. Și erau în ceata lui Agricolae, în părțile Capadociei, niște ostași, patruzeci la număr, care, de asemenea, slujeau într-o dregătorie ostășească și aveau dreapta credință în Hristos Dumnezeu, fiind bărbați tari și nebiruiți în războaie, iar în dumnezeieștile Scripturi foarte iscusiți. Î nștiințîndu-se voievodul despre trei dintre aceștia, Chirion, Candid și Domnos cît și despre însoțitorii lor cum că sînt creștini, i-au prins și i-au silit spre închinarea la idoli; că zicea către dînșii voievodul astfel: "Precum în războaie ați fost cu un suflet și cu un cuget și v-ați arătat vitejia v...

Cântare de laudă la Sfinții patruzeci de Mucenici

Imagine
  S finții mucenici, cu trupurile încătușate de ger, P uternic credința o au ținut. L uminați de nădejde, E i au strigat către Dumnezeul lor iubit: „O, Tu, Care ai uimit lumea C u înfricoșata Ta moarte și înviere, O , Doamne, învie-ne pre noi! C ăci tăria cerului și toată zidirea P e Tine Te laudă, Ș i adâncurile toate, focul, grindina și gheața T e laudă pe Tine. T u pe robul Tău Moise cu tot cu popor D in robia Egiptului ai scos, I ar apoi pe Iosua, fiul lui Nun, și apoi pe Elisei, P oruncind firii apele să le liniștească și să le despartă. A jută-ne acum și nouă, robilor Tăi, C are credem întru Tine, precum ai ajutat pururea T uturor robilor Tăi celor din veac. N u îngădui frigului să fie mai tare ca omul, N u îngădui ca noi, cei 40 de Mucenici ai Tăi, S ă fim dați de batjocură nelegiuiților. O , Tu poți toate, Stăpâne, C are toate le stăpânești. C ăci Tu prefaci focul în gheață, și gheața, în foc. I ată, pentru Numele Tău, gerul ne ucide trupurile C a...

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cuvântul S-a făcut Trup”

Imagine
  ​O Icoană de pază la granița ruso-chineză ​Fluviul Amur (Tamur), numit de chinezi „Fluviul dragonului negru", reprezintă astăzi granița naturală dintre China și Rusia. Pe malul rus al fluviului, în orașul Blagoveșcensk, se află „paznica de frontieră”: Icoana Albazin a Maicii Domnului . ​Figuri Providențiale în Istoria Albazinului ​Pentru a înțelege contextul jertfei și al minunilor menționate, iată personalitățile care au definit această epopee spirituală: ​ Hierotheus (Ierotei) Khabarov: Atamanul cazac care a ridicat fortăreața Albazin în 1650, punând bazele prezenței creștine în regiune. ​ Onufrie Stepanov: Conducătorul cazac care a luptat eroic până în 1658 pentru a apăra așezarea în fața primelor mari invazii. ​ Starețul Ermoghen: Duhovnicul venit de la Mănăstirea Kirensk, cel care a adus Icoana „Cuvântul S-a făcut Trup” pe Amur în 1665 și a ctitorit prima mănăstire locală. ​ Prințul Hantimur (Petru) și fiul său Katana (Pavel): Lideri ai populațiilor locale (dau...

Figuri Providențiale în Istoria Icoanei Albazin

Imagine
 tău: Pentru a înțelege cum „Cuvântul S-a făcut trup” a devenit ocrotirea regiunii Amur, este esențial să cunoaștem personalitățile care au purtat această moștenire prin foc și sabie: Pionierii și Apărătorii Cetății  * Ierotei Habarov (1603–1671): Celebrul ataman rus care a întemeiat fortăreața Albazin în 1650. Curajul său a deschis drumul Ortodoxiei în regiunea Dauria, oferind un adăpost pentru prima prezență creștină la granița cu China.  * Starețul Ermoghen (sec. XVII): Duhovnicul care a adus efectiv icoana pe malurile Amurului în 1665. El a ctitorit prima mănăstire la Piatra Brusyan, transformând o zonă de conflict într-un centru de rugăciune și stabilitate.  * Vasile Smirenikov: Ultimul conducător al cazacilor din Albazin (1690), care a avut misiunea dureroasă, dar sfântă, de a salva icoana din fața asediului final, ducând-o în siguranță la Sretensk. Luminătorii și Diplomații Duhovnicești  * Sfântul Inochenție de Kamceatka (1797–1879): Cunoscut drept „Apost...

Figuri Centrale și Context Istoric: Cei 40 de Mucenici

Imagine
  Pentru a înțelege profunzimea sacrificiului menționat, este util să cunoaștem profilul celor care au ales „onoarea lui Hristos” în detrimentul celei pământești:  * Identitatea de grup: Cei 40 nu erau simpli civili, ci făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata (cea „Fulgerătoare”), o unitate de elită a armatei romane staționată în Armenia. Aceștia erau recunoscuți pentru vitejia lor în lupte înainte de a deveni martiri.  * Sfântul Candid: Menționat în articol ca purtător de cuvânt, el era unul dintre liderii spirituali ai grupului. Răspunsul său în fața guvernatorului Agricola și a ducelui Lisie a rămas în istorie ca un simbol al demnității creștine.  * Sfântul Quirion (Chirion): Adesea menționat ca fiind cel mai vârstnic și cel care îi încuraja pe ceilalți ostași în timp ce se aflau în apele înghețate ale lacului Sevastia.  * Sfântul Domnos: Un alt nume de referință printre ostași, care a dat dovadă de o rezistență fizică și spirituală remarcabilă în timpul ...

Chip de Lumină

Imagine
  ​În zi de mărțișor și de lumină, Când ghioceii scot capul din nea, Pășesc încet, cu inima deplină, Spre tine, mamă, rugăciunea mea. ​Nu-ți aduc doar o floare trecătoare, Nici vorbe mesteșugite pe un rând, Ci-i mulțumesc Lui Dumnezeu, sub soare, Că te-a zidit cu suflet blând și sfânt. ​Ești candela ce arde-n prag de noapte, Când somnul greu pe pleoape ne-a căzut, Ne mângâi cu blândețe și cu șoapte, Așa cum Maica Domnului a făcut. ​Să-ți dea Hristos mulți ani cu sănătate, Să fii mereu sub Sfântul Său Acoperământ, Să ai în suflet pace, bunătate, Cea mai frumoasă floare de pe pământ. ​Iar Maica Sfântă, pururi Fecioară, Să-ți fie sprijin, pildă și tărie, În astă sfântă zi de primăvară, Și-n veșnicia ce va să mai fie. ​Autor: Teolog și Jurnalist Caranda Daniel Caranda Data: 1 Martie 2012 Locația: Orșova

1483(RÂNDUIALA Pilda Sfântului Gherasim și a Leului „Iordan” binecuvântării corabiei celei noi sau a luntrei)

Imagine
 

Pilda celor doi cărbuni

Imagine
  ​Se povestește că un ucenic s-a dus la duhovnicul său, plângându-se că, deși postește și se roagă, nu simte nicio schimbare în inima lui. „Părinte,” spunea el, „citesc despre lumina sfinților, dar eu mă simt la fel de întunecat ca înainte.” ​Bătrânul l-a dus în fața vetrei unde ardea focul și a luat doi cărbuni: unul care ardea cu putere, fiind roșu și strălucitor, și unul stins, negru și rece. ​ Bătrânul a întrebat: „Ce diferență este între acești doi cărbuni? Nu sunt ei făcuți din același lemn?” ​ Ucenicul a răspuns: „Ba da, dar unul are focul în el, iar celălalt nu.” ​ Bătrânul a explicat: „Vezi tu, cărbunele negru este omul care stă departe de Dumnezeu. El rămâne rece și întunecat. Dar cărbunele aprins este omul care, prin rugăciune și post, s-a lăsat pătruns de har. Focul nu este natura cărbunelui, dar cărbunele devine una cu focul.” ​„Așa este și învățătura Sfântului Grigorie Palama,” a continuat bătrânul. „Dumnezeu este Focul. Noi suntem cărbunii. Scopul postulu...

Marcu 2, 1-12; Ioan 10, 9-16

Imagine
  1 Și după câteva zile a intrat iarăși în Capernaum și s'a auzit că este acasă. 2 Și s'au adunat atât de mulți, încât nu mai era loc nici înaintea ușii; și le grăia lor Cuvântul. 3 Și au venit la El aducându-I un slăbănog pe care-l purtau patru inși. 4 Și neputând ei să se apropie de El din pricina mulțimii, au desfăcut acoperișul casei a unde era Iisus și, prin spărtură, au lăsat în jos patul pe care zăcea slăbănogul. 5 Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: „Fiule, iertate fie păcatele tale!“ 6 Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor: 7 „Pentru ce vorbește acesta astfel? El blasfemiază. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?“ 8 Și îndată cunoscând Iisus cu Duhul Său că așa cugetau ei în sinea lor, le-a zis: „De ce cugetați acestea în inimile voastre? 9 Ce este mai lesne, a-i zice slăbănogului: Iertate fie-ți păcatele!, sau a-i zice: Ridică-te, ia-ți patul și umblă!? 10 Dar ca să știți că putere are Fiul Omul...

Evrei 1, 10-14; 2, 1-3; Evrei 7, 26-28; 8, 1-2

Imagine
  10 Și: Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat și cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; 11 ele vor pieri, dar Tu rămâi, și toate ca o haină se vor învechi; 12 ca pe o velință le vei împătura și ca o haină se vor schimba, dar Tu același ești, și anii Tăi nu se vor sfârși. 13 Și căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: Șezi de-a dreapta Mea până ce-i voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale? 14 Oare nu sunt toți duhuri menite să slujească, trimise spre slujire de dragul celor ce trebuie să moștenească mântuirea? g 1 Pentru aceea trebuie ca noi să ne ținem cu atât mai aproape de cele ce-am auzit a , ca nu cumva să plutim pe-alături de ele b . 2 Că dacă cuvântul grăit prin îngeri c s'a adeverit, și dacă orice încălcare de poruncă și neascultare și-a primit răsplata cea dreaptă, 3 atunci, cum vom scăpa noi dacă fi-vom nepăsători față de o astfel de mântuire care, avându-și începutul în însăși propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de către cei ce au ascultat-...

Condacul Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului

Imagine
  Glasul 2 Podobie: Ceea ce eşti folositoare... O crotire te-am dobândit în ispite şi te-am pus înainte mijlocitor către Făcătorul, noi, cei osândiţi şi vinovaţi de multe rele, iar acum grăbeşte, dumnezeiescule Părinte, spre ajutorul nostru, al celor ce fierbinte strigăm ţie: Sârguieşte spre mijlocire şi izbăveşte de tot felul de patimi întreaga ta turmă cuvântătoare, care se roagă ţie. Alt condac Glas 8 P e tine, organul înțelepciunii, cel sfințit trâmbița și dumnezeiesc, cuvântării de Dumnezeu cea strălucită, cu un glas te lăudăm, Grigorie de Dumnezeu grăitorule. Ci, ca cel ce stai ca o minte înaintea Minții celei dintâi, către Dânsul îndreptează mintea noastră, Părinte Grigorie, ca să strigăm ție: Bucură-te, propovăduitorule al harului!

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (I)

Imagine
  Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului L uminătorule al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule, podoaba monahilor, apărătorule cel nebiruit al teologilor, făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre. (acest canon face frecvent referire la Sfinții Trei Ierarhi, cu care Sfântul Grigorie Palama este comparat, iar teologia lui este prezentată ca o continuare și dezvoltare a teologiei Sfinților Trei Ierarhi) Canonul G lasul al 8-lea Cântarea 1 I rmos: Pe Faraon cel ce se purta în căruţă l-a afundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel cel ce fugea, mergătorul cel pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu. S tih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! D orind să te laud acum în cântări pe tine, Părinte fericite, Ierarhe Grigorie, cel...

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (II)

Imagine
  Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului L uminătorule al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule, podoaba monahilor, apărătorule cel nebiruit al teologilor, făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre. Canonul G lasul 1 C ântarea 1 I rmos: Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă, cu Dumnezeiască cuviinţă s-a proslăvit întru tărie. Că aceasta, Nemuritorule, ca o Puternică a toate pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor făcându-le cale nouă prin adânc. S tih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! F ăcându-te gură și cugetare a izvorului darurilor duhovnicești și înțelepciunii Duhului, slăvite, te-ai arătat noian de har, din care dăruiește-mi o picătură și mie, Părinte, celui ce te laud. S tih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! C hip și dreptar mai presus de fire al viețuirii călugărești te-ai fă...