​Pilda Salciei: Plânsul Maicii Domnului

 

​Se povestește că, după ce Mântuitorul a intrat în Ierusalim călare pe un mânz de asină, micul animal era foarte mândru. Credea că toate hainele așternute pe jos și toate ramurile de finic îi erau adresate lui. Se uita cu dispreț la salcia de pe marginea drumului, care își pleca ramurile până la pământ sub picioarele mulțimii.

​„Vezi, bătrână salcie?” spuse mânzul. „Eu port pe Împăratul, iar lumea mă aclamează! Tu ești doar o salcie plângătoare pe care toți o calcă în picioare.”

​Salcia a tăcut și s-a plecat și mai mult. Dar, după câteva zile, când mulțimea care strigase „Osana!” a început să strige „Răstignește-L!”, mânzul a rămas singur și speriat într-o curte întunecată, uitat de toți. Însă salcia, care primise binecuvântarea pașilor Domnului, a rămas de-a pururi simbolul smereniei care nu se veștejește. Ea înflorește prima primăvara, amintindu-ne că nu lauda lumii ne salvează, ci puterea de a ne pleca genunchii în fața Celui care vine să Se jertfească pentru noi.

​Text descriptiv pentru Google