# Pildă: Trei Fântâni într-un Deșert Fără de Apă

 ---

#

Imaginați-vă un deșert vast, arid, sub un soare arzător. Kilometri întregi de nisip, fără nicio urmă de viață. Călătorii care se aventurează aici sunt la limita puterilor, iar setea este torturantă. Mulți cad la pământ, disperați, crezând că nu mai există nicio speranță.

Dar, într-un loc ascuns, printre dunele de nisip, există **trei fântâni adânci**. Ele nu sunt spectaculoase la vedere, nu au ornamente sau semne mari. Dar, din adâncurile lor, izvorăște o apă limpede, rece și proaspătă, o oază de viață în mijlocul morții.

* Prima fântână este descoperită de un călător epuizat care, la vederea ei, uită de oboseală și își potolește setea, simțind cum viața îi revine în trup.

* A doua fântână este găsită de un alt călător care, după ce bea, nu doar se întărește, dar începe să vorbească despre apa minunată, chemându-i și pe alții.

* A treia fântână este descoperită de un al treilea călător care, după ce se adapă, rămâne lângă ea, slujind tuturor celor care vin, împărțind apa prețioasă și mărturisind despre darul primit.

Cei trei călători nu sunt fântânile în sine, ci **păstrătorii și mărturisitorii** apei care izvorăște din adânc. Ei au găsit izvorul vieții și au ales să rămână fideli lui, chiar și în deșertul ostil.

**Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail**, trei frați, sunt ca aceste **trei fântâni de viață** în deșertul prigoanei și al idolatriei. Ei au trăit în secolul al IV-lea, într-o vreme în care păgânismul era la putere, iar credința în Hristos era persecutată. Ei erau persani de origine, trimiși ca soli la împăratul Iulian Apostatul, dar au refuzat să aducă jertfe idolilor, mărturisind cu tărie pe Hristos.

Fiecare dintre ei, în felul său, a fost o "fântână" prin care s-a manifestat Harul lui Dumnezeu:

* Unul, prin curajul și credința sa, a fost o sursă de întărire pentru ceilalți.

* Altul, prin răbdarea în chinuri, a arătat puterea lui Hristos.

* Al treilea, prin exemplul său de jertfă, a mărturisit iubirea desăvârșită față de Dumnezeu.

Ei nu s-au temut de "deșertul" prigoanei sau de "setea" persecutorilor, ci au rămas neclintiți în credința lor, mărturisind izvorul vieții – Hristos. Jertfa lor a fost ca apa limpede care, chiar și într-un loc pustiu, a adus viață duhovnicească, inspirând și întărind pe mulți alți creștini să rămână fideli credinței până la capăt. Ei sunt un exemplu de unitate în credință și de tărie în fața adversității.

---