Izvorul de lângă Drumul Mare

 

---

Imaginați-vă un drum vechi și prăfuit, folosit de mulți călători obosiți. Soarele dogorește, iar drumul este lung și anevoios. Cei care merg pe el sunt adesea înfometați, însetați și istoviți, unii chiar rătăciți. Ei își duc poverile și rareori găsesc un loc unde să se odihnească și să-și reîncarce puterile.

Însă, lângă acest drum, într-un loc discret, se află o **fântână cu un izvor de apă limpede și rece**. Lângă fântână, este și un mic adăpost, simplu, cu o bancă de lemn și o masă. Proprietarul acestui loc, un om cu inima bună, nu a construit-o pentru el însuși, ci a știut că orice călător are nevoie de un loc de popas. El nu așteaptă să i se ceară, ci pur și simplu lasă poarta deschisă și izvorul să curgă liber. Este întotdeauna gata să ofere o cană cu apă, o bucată de pâine sau chiar un loc de odihnă peste noapte, fără a cere nimic în schimb. Pentru călători, acest loc este o adevărată oază, o oază de speranță și de odihnă într-o călătorie grea. Ei vin, își recapătă puterile și pleacă mai departe, purtând în suflet amintirea bunătății primite.

**Sfântul Samson, primitorul de străini**, a fost ca acest **izvor și adăpost de lângă drumul mare**. El a trăit în secolul al VI-lea, într-o perioadă în care oamenii călătoreau mult, iar ajutorul reciproc era esențial. Deși provenea dintr-o familie nobilă și a fost educat în medicină, el nu a căutat slava lumii sau bogățiile. A ales să slujească aproapelui, transformându-și casa într-un ospiciu (adică un spital sau un așezământ pentru bolnavi și străini), unde oricine era binevenit și primea îngrijire, hrană și adăpost, fără deosebire de stare socială sau credință.

Ca și proprietarul fântânii, Sfântul Samson nu a așteptat ca bolnavii sau străinii să-i ceară ajutor. Inima sa era întotdeauna "deschisă", iar dragostea sa era "izvorul" din care curgea milostenia. El a fost o adevărată oază de milostivire și compasiune în mijlocul "drumului prăfuit" al vieții, arătând prin faptele sale că a fi "primitor de străini" înseamnă a sluji lui Hristos Însuși, Care a spus: "Am fost străin și M-ați primit" (Matei 25, 35).

---

## Minune: Vindecarea împăratului Iustinian cel Mare de o Boală Incurabilă

Una dintre cele mai semnificative minuni asociate cu Sfântul Samson, primitorul de străini, este **vindecarea miraculoasă a împăratului Iustinian cel Mare**, o vindecare care a avut un impact profund asupra vieții sfântului și asupra dezvoltării ospiciilor creștine.

Împăratul Iustinian, care a domnit în secolul al VI-lea, a contractat o **boală gravă și incurabilă**, care i-a provocat mari suferințe. Medicii de la curte nu au reușit să găsească niciun leac, iar starea împăratului se înrăutățea pe zi ce trecea. Disperat, Iustinian a apelat la rugăciune și la ajutorul divin.

Potrivit tradiției, împăratul a avut un vis sau o revelație în care i s-a arătat că va fi vindecat de un bărbat numit Samson. A poruncit să fie căutat acest om în întregul imperiu. În cele din urmă, l-au găsit pe Sfântul Samson în Constantinopol, unde își dedicase viața slujirii bolnavilor și străinilor în ospiciul său.

Sfântul Samson a fost adus înaintea împăratului bolnav. Cu o smerenie profundă și cu credință în puterea lui Dumnezeu, **Sfântul Samson a rostit o rugăciune fierbinte pentru împărat**. Apoi, a făcut semnul crucii peste el și l-a uns cu untdelemn sfințit (sau i-a atins capul și l-a binecuvântat).

Minunea s-a întâmplat imediat: **împăratul Iustinian s-a vindecat pe loc de boala sa incurabilă**. S-a simțit complet restabilit, fără nicio urmă a suferinței anterioare. Recunoscător și plin de uimire pentru această vindecare miraculoasă, împăratul Iustinian a dorit să-i ofere Sfântului Samson bogății și onoruri.

Sfântul Samson, însă, a refuzat orice răsplată personală, cerându-i împăratului să folosească bogățiile pentru a sprijini lucrarea de caritate și de primire a străinilor. Impresionat de smerenia și de devotamentul sfântului, **împăratul Iustinian a poruncit să se construiască un mare ospiciu (sau un spital) în Constantinopol, sub îndrumarea Sfântului Samson**, care a devenit astfel un model de filantropie creștină. Acest ospiciu, construit cu fonduri imperiale, a continuat lucrarea sfântului, oferind îngrijire și adăpost pentru mulți oameni aflați în nevoie.

Această minune nu doar că a vindecat un împărat, dar a avut un impact major asupra dezvoltării instituțiilor de caritate ale Bisericii, demonstrând puterea rugăciunii și a milosteniei creștine.

---