Postări

Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul

Imagine
  Glasul 4 Bunătate învățându-te și îmbărbătându-te întru toate, îmbrăcându-te cuviincios cu bun cuget, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; și credința păzind, calea întocmai ai săvârșit, Sfințite Mucenice Dionisie: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noast re.

Povestirea Sfântului Dionisie despre Sfântul Carp și alți doi păcătoși

Imagine
  M arele Dionisie Areopagitul, scriind o scrisoare către monahul Demofil, care a izgonit un preot din biserică pentru că îi învăța pe credincioși blândețea și bunătatea, îi aduce aminte de un lucru ca acesta: fiind eu în Crit, m-a primit în casa sa fericitul Carp, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, om cu multă bunătate, care, pentru multă luminare a minții sale, era foarte lesnicios spre dumnezeiasca vedenie și nu începea săvârșirea preacuratelor și de viață făcătoarelor Taine mai înainte de a nu vedea din cer arătându-se vreo dumnezeiască vedenie. Pe acest sfânt bărbat (precum singur mi-a istorisit) l-a necăjit unul dintre cei necredincioși, iar pricina necazului a fost aceasta: acel necredincios a întors de la biserică pe un om credincios și l-a dus la păgânătatea sa și pentru aceasta fericitul Carp s-a mâhnit foarte tare. El avea trebuință să fie răbdător cu cei căzuți din credință și să-i învețe neîncetat cu cuvinte folositoare, iar pe cei necredincioși să-i biruiască cu bunătate

Viața Sfântului Sfințitului Mucenic Dionisie Areopagitul

Imagine
  Sfântul acesta, Dionisie Areopagitul, s-a născut din părinți necredincioși, dar de neam bun, și a crescut în preamărita cetate Atena. Apoi, din copilărie a fost dat la înțeleaptă învățătură elenistică, în care atât de mult a sporit, încât în douăzeci și cinci de ani a întrecut pe toți învățații săi vârstnici filozofi. Însă vrând să se știe desăvârșit, s-a dus în părțile Egiptului, în cetatea ce se numește Eliopol, pentru că acolo erau demult dascăli învățați și de la dânșii a deprins, împreună cu prietenul său Apolofan, meșteșugul citirii stelelor. Însă a fost o zi în care soarele, nerăbdând să vadă pe Domnul Iisus Hristos răstignit pe cruce, pentru mântuirea noastră, la amiază s-a întunecat și lumina și-a ascuns-o vreme de trei ceasuri. Iar Dionisie, mirându-se, a zis: "Sau Dumnezeu, Ziditorul lumii, pătimește, sau lumea aceasta văzută se sfârșește". Acestea le-a grăit din duhul lui Dumnezeu pentru patima Stăpânului, iar nu după învățătura înțelepciunii veacului acesta. Ap

Cântare de laudă la Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul

Imagine
  S lăvitul Dionisie Sfântul T eolog a fost și scriitor strălucit. A lui minte în inimă strânsă la Dumnezeu o a suit. E l martor a fost al cereștilor taine P e care apoi credincioșilor le-a descoperit. E l slava cereștii ierarhii o a văzut, ș i numele ei sfinte nouă ni le-a arătat: Î ncepătoriile, Domniile, Stăpâniile, Puterile Ș i Scaunele minunat rânduite; S erafimii, Heruvimii, Arhanghelii și îngerii C e cu plecăciune conjoară pe Maica lui Dumnezeu. D ionisie Sfântul aste taine le-a văzut în uimire, Ș i cu cutremur și mai înalte adâncuri a văzut C are la inima omului nu s-au suit nicicând. P uterile cerești sunt de înfricoșată vîrtute, S orii cei veșnici, mari și mici, minunați! T oate aceste taine descoperitu-s-au S fântului Dionisie, E l limpede le-a văzut și Bisericii le-a arătat. A stfel împodobit-a el pe a Domnului Mireasă, A stfel o a îmbogățit, cu știință de taină. E l întăritu-și-a dumnezeiasca, de aur, învățătură C u mucenicească moarte pentru Hrist

Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul

Imagine
  S fântul Dionisie se numără cu cei șaptezeci de Sfinți Apostoli mai mici. Acest fericit bărbat a fost mlădița unei străvechi familii aristocrate ateniene. După ce și-a desăvârșit studiile de filosofie elină la Atena, el a mers mai departe în Egipt, spre a continua acolo învățătură și mai înaltă. P e când elinul Dionisie se afla în Egipt Domnul și Mântuitorul lumii se răstignea pe Cruce la Ierusalim, întunericul care s-a pogorât în miezul zilei la Ierusalim și a ținut vreme de trei ceasuri, s-a pogorât și peste Egipt timp de tot atâtea ceasuri. Atunci tânărul Dionisie a strigat: "Ori Dumnezeu Făcătorul Lumii suferă de moarte, ori acum lumea aceasta a ajuns la sfârșit!" Î ntorcându-se la Atena, Dionisie s-a căsătorit cu tânăra Damaris și a avut de la ea fii. El s-a ridicat atunci și la demnitatea de membru al celei mai înalte curți ateniene, Areopagul. De aceea s-a și numit "Areopagitul. " C ând Sfântul Apostol Pavel a predicat Evanghelia la Atena, Dionisie a a

Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit la București

Imagine
  Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române   s-a întrunit   luni, sub președinția Părintelui Patriarh Daniel, pentru a planifica evenimentele din anul 2025, când se împlinesc 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii noastre și 100 de ani de la ridicarea ei la rang de Patriarhie. „Am hotărât să convocăm Sinodul Permanent, pentru a-i informa pe membrii acestuia despre pregătirea Patriarhiei Române pentru evenimentele anului viitor,  Anul Centenar al Patriarhiei , care a fost recunoscut ca atare și de Parlamentul României”, a spus Patriarhul României în deschiderea lucrărilor. „Această ședință are ca scop atât o întărire a comuniunii, cât și o afirmare mai vizibilă a existenței Sinodului Permanent.” „În general,  Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române  nu prevede multe atribuții ale Sinodului Permanent, în contrast cu ceea ce reprezintă Sinodul Permanent în alte Biserici Ortodoxe Surori, unde acesta conduce, de fapt, Biserica respectivă, i

Sfântul Ciprian

Imagine
  Sfântul Ciprian În vechime, când credința era foc, Un sfânt s-a ridicat, cu glas de joc. Ciprian, cu numele de aur scris, A mărturisit credința, cu preț de vis. În fața tiraniei, neclintit a stat, Pentru Hristos, viața și-a jertfit, Cu curaj și credință, a luptat, Și-n ceruri, un loc luminos și-a luat. Acum, din ceruri, ne veghează-n taină, Și-i ascultă pe cei ce-l cheamă-n strigăt sfânt. De farmece și de rele ne apără, Și-n suflete, pacea ne-o dăruiește-n dar. Oh, Sfinte Ciprian, cu milă ne privește, Și-n toate zilele, spre Tine ne îndreptăm. Cu credință ne rugăm, și sperăm, Că vei fi mereu, ocrotitorul nostru sfânt. Autor Teolog și Jurnalist Caranda Daniel 

MOLITFELNICUL PAGINA 970.( Rânduia RUGĂCIUNII înmormântării monahilor)

Imagine
 

În sat te hraneai prin urechi

Imagine
   Într-un sat trăia cineva care postea foarte des, încât oamenii l-au numit Postitorul. Avva Zenon a auzit de el și a trimis pe cineva să îl cheme. El a venit cu bucurie și, după ce s-au rugat, s-au așezat. Bătrânul a început să se nevoiască în tăcere. Negăsind pe nimeni cu care să vorbească, Postitorul a căzut în acedie și i-a grăit bătrânului: Roagă-te pentru mine, avva, căci vreau să plec acasă. Bătrânul a întrebat: De ce? Postitorul i-a răspuns: Inima îmi arde ca focul și nu știu ce are. În sat posteam până seara și niciodată nu mi s-a întâmplat așa ceva. Atunci bătrânul îi spune: În sat te hrăneai prin urechi. Mergi și de acum înainte mănâncă și tot ce faci fă într-ascuns. Omul a început să se nevoiască așteptând cu frământare ceasul al nouălea; iar cei care-l cunoșteau ziceau: A intrat demonul în Postitor. S-a dus și i-a spus totul bătrânului. Dar acesta i-a grăit: Aceasta este calea dumnezeiască.

Rugăciunea de Miercuri

Imagine
 Doamne Atotputernice şi Atotindurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul! Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune, şi umilită a mea voinţa, că mă întristez pentru că Te-am întristat, şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranţa, şi cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci, şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale. Nu Te depărta de la mine Doamne, şi ajută-mi, că în toate să fac voia Ta, şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci că fe

Marcu 6, 7-13

Imagine
  7 Și i-a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. 8 Și le-a poruncit ca pe cale să nu ia nimic cu ei, în afară de toiag: nici pâine, nici traistă, nici bani în cingătoare; 9 ci să fie încălțați cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine. 10 Și le zicea: „În orice casă veți intra, în ea să rămâneți până ce veți pleca din locul acela. 11 Și dacă într'un loc nu vă vor primi, nici nu vă vor asculta, plecând de acolo scuturați-vă praful de sub picioare, spre mărturie împotriva lor. Adevăr vă grăiesc: În ziua judecății, mai ușor le vor fi Sodomei și Gomorei decât cetății aceleia“. 12 Și plecând ei, le propovăduiau oamenilor, ca să se pocăiască. 13 Și scoteau mulți demoni și pe mulți bolnavi îi ungeau cu untdelemn și-i vindecau.

Galateni 3, 15-22

Imagine
  Prochimen, glasul al 3-lea (Luca 1: 47, 48) M ărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Stih: Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile. 15 Fraților, ca un om grăiesc: chiar testamentul întărit al unui om, nimeni nu-l strică sau îi mai adaugă ceva. 16 Or, făgăduințele au fost rostite lui Avraam și Seminției sale. Nu se zice: și „semințiilor“ - ca de mai multe, ci ca de una singură: și Seminției tale, ceea ce înseamnă: Hristos. 17 Or, eu spun aceasta: Un testament mai dinainte întărit de Dumnezeu în Hristos, nu-l desființează legea care a venit după patru sute treizeci de ani, așa încât ea să desființeze făgăduința. 18 Că dacă moștenirea este din lege, atunci nu mai e din făgăduință; Dumnezeu însă prin făgăduință i-a dăruit lui Avraam moștenirea. 19 Atunci, ce este legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină Urmașul Căruia I s'a dat făgăduința; și a

Rugăciunea Sfântului Mucenic Ciprian, pentru izbăvirea de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească

Imagine
  S tăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție! Tu, Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-și dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești. Și dezleagă pe robul Tău (numele), împreună cu toate ale casei lui, de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri, toată lucrarea satanei, Tu, Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, ș

Condacul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian și al Sfintei Mucenițe Iustina, fecioara

Imagine
  Glasul 1 Ceata îngerească... D e la meșteșugul vrăjitoresc întorcâdu-te, de Dumnezeu înțelepțite, la Dumnezeiasca Cunoștință, te-ai arătat lumii doctor preaînțelept, tămăduiri dăruind celor ce te cinstesc pe tine, Sfințite Mucenice Ciprian și pe Sfântă Muceniță Iustina; cu care roagă-te Iubitorului de oameni, Stăpânului, să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Sfințitului Mucenic Ciprian

Imagine
  Glasul 8 Ca niște pârgă a firii... Ca pe un ierarh cinstit și ca pe un nevoitor prea tare, lumea după vrednicie te cinstește, Ciprian, pururea pomenite, și cu cântări mărește sfântă pomenirea ta; cerând totdeauna să dăruiască prin tine iertare greșelilor, celor ce cântă: Ali luia.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și către Sfânta Muceniță Iustina, fecioara

Imagine
  Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, glasul al 4-lea: Ș i părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfințite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Troparul Sfintei Mucenițe Iustina , fecioara, glasul al 4-lea: M ielușeaua Ta, Iisuse, Iustina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre. C ântarea 1, glasul al 4-lea. Irmosul: A dâncul Mării Roșii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească

Imagine
  Preotul dă obișnuita binecuvântare: B inecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana: Amin. Iar dacă nu este preot, se zice: Î n Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Apoi Rugăciunile începătoare: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Î mpărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. S finte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni) Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. P reasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău. D oamne, miluiește. (de 3 ori) Slavă