Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul
Troparul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul, glasul 1:
Stâlp al răbdării ai fost râvnind strămoșilor, cuvioase: Dreptului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite; și în trup viața celor fără de trup având, Sfinte Preacuvioase Daniil, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Să cântăm Domnului, Cel Ce a povățuit pe poporul Său prin Marea Roșie, cântare de biruință, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vrând să laud cu cântări pomenirea ta, Fericite Daniil, trimite-mi din cer rază purtătoare de lumină.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un soare mare ai răsărit, părinte, marginilor lumii, luminând adunările credincioșilor, cu făclia faptelor bune.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Supunându-te, părinte, Legilor Stăpânului, ți-ai ucis trupul cu înfrânarea și l-ai supus pe el duhului.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu totul Om S-a arătat, rămânând și după Întrupare ceea ce a fost, Domnul, Cel Ce S-a născut din tine Neschimbat, Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toiagul cumpătării despicând marea patimilor, ai trecut neînecat, părinte și ai ajuns la muntele nepătimirii celei adevărate și te-ai unit cu Dumnezeu, prin curăția cugetului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Suindu-te la înălțimea faptelor bune, te-ai făcut cunoscut lumii stând înălțat pe stâlp și cu strălucirea minunilor celor uimitoare ai luminat pe cei ce alergau la tine cu credință.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Pe piatra cunoștinței de Dumnezeu fiind întărit, te-ai arătat netulburat la toate măiestriile demonilor; și ridicându-ți de pe pământ trupul tău pe stâlp, ți-ai într-aripat sufletul spre cele cerești.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Izbăvește-mă, Stăpână, de împresurarea patimilor și biruiește pe vrăjmașii mei ce se luptă cu mine acum și mă întărește pe piatra voinței lui Dumnezeu. Luminează-mi sufletul meu, Ceea ce ești Poarta Dumnezeieștii Lumini.
Irmosul:
Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra Crugului Ceresc și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta, că Tu ești Marginea doririlor și Întărirea credincioșilor, Unule Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Tu ești Tăria mea, Doamne, Tu ești Puterea mea; Tu, Dumnezeul meu, Tu, Bucuria mea; Cel Ce n-ai părăsit Sânurile Părintești și a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, împreună cu Proorocul Avacum strig Ție: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca pe un soare luminos, părinte pururea pomenite, ai văzut strălucind pe stâlp pe robul lui Dumnezeu Simeon și cu Dumnezeieștile Străluciri care izvorau de la el, Dumnezeiește te-ai luminat, Sfinte Preacuvioase Daniil și ai mers pe urmele lui.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Biruit-ai taberele demonilor cu arma credinței și cu izvoarele rugăciunilor ai înecat-o, înlăturând răutatea lor pe care o făceau celor ce înotau pe mare; și ai mântuit pe cei ce cântau cu credință lui Hristos: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Urcându-te pe stâlp, preafericite, ai stat în picioare tot timpul nopților ca și cum ai fi fost fără de trup, având smerit ochiul sufletului și ca o oglindă curată primind Lumina Duhului și arătările cele Dumnezeiești cu cuget curat.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Legile firii s-au înnoit întru tine, Preacurată, că ai născut pe Cuvântul, Dătătorul de Lege, cu adevărat mai presus de pricină și de cuvânt, Care a izbăvit din robia trupului neamul omenesc, al celor ce cântă cu credință: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cel Ce ești Lumină Neapusă și m-a acoperit întunericul cel străin, pe mine ticălosul? Ci, Te rog mă întoarce și la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca să dobândești Mărirea cea Nemuritoare, părinte, ți-ai omorât poftele trupului și pornirile patimilor le-ai înfrânat, cu ostenelile înfrânării și te-ai arătat râu de minuni și izvor de tămăduiri, pururea fericite.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe când erai în rugăciune, fericite, ai văzut pe Minunatul Simeon, împreună cu doi îngeri, care ți-a arătat ție, părinte, calea pe care a umblat pe pământ, strigând: vino și stai lângă mine, înălțându-te către Dumnezeu prin har.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Luminându-te, părinte, cu Raza Cea Neînserată a Dumnezeieștii Străluciri, ai alungat întunericul demonilor și negura patimilor și te-ai arătat stâlp luminos și scară, care cu adevărat duce către Dumnezeu pe cei credincioși.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născând pe Stăpânul, te-ai arătat mai presus decât Puterile cele de sus și ai îndumnezeit firea oamenilor tu, Ceea ce Singură ești Prealăudată. Pentru aceasta credincioșii te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară.
Cântarea a 6-a. Irmos: Curățește-mă, Mântuitorule...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-se gândul tău cu apropierea de Dumnezeu, părinte, a rămas necuprins de focul poftelor și al altor patimi și mai presus de îmboldirile trupului.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Umplându-ți-se sufletul de apele cele făcătoare de viață ale harismelor Duhului, de Dumnezeu înțelepțite, prealăudate, ai izvorât râuri de tămăduiri, care usucă pâraiele patimilor.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe tine te-am câștigat Ocrotitoare și Zid de apărare toți credincioșii, care pururea ne primejduim în mijlocul adâncului răutăților și în valurile supărărilor Născătoare de Dumnezeu, care Singură ești Adăpostul oamenilor.
Irmosul:
Curățește-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele și mă rog, ridică-mă din adâncul răutăților, căci către Tine am strigat și m-ai auzit, Dumnezeul mântuirii mele.
CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Ca o pârgă a firii...
Suindu-te pe stâlp, fericite, ai luminat lumea cu sfintele tale fapte și ca o stea mult strălucitoare, ai depărtat, părinte, întunericul înșelăciunii. Pentru aceasta te rugăm pe tine, luminează și acum, în inimile robilor tăi, lumina cea neapusă a cunoștinței.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii evrei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală și focul în rouă l-au schimbat, strigând: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeule în veci!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cetele îngerilor s-au mirat de starea ta, preafericite, purtătorule de Dumnezeu; că în trup fiind ai luat petrecerea acelora, strigând: Dumnezeule, bine ești cuvântat!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucind cu înălțimea viețuirii celei fără de materie și cu lumina proorociei, ne-ai strălucit raze de tămăduiri nouă, celor ce cu cucernicie te cinstim, Sfinte Daniil, făcătorule de minuni.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Risipește negura patimilor mele, preafericite, cu strălucirea rugăciunii tale și mă îndreptează către cărările vieții, pe mine, care strig: Binecuvântat ești Doamne Dumnezeule în veci.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Milostivă fii mie, Fecioară și mă tămăduiește cu doctoria rugăciunii tale, pe mine cel rănit cu sabia păcatului, care strig ție: Binecuvântat este Rodul pântecelui tău.
Cântarea a 8-a. Irmos: De șapte ori cuptorul...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorirea cea mai de pe urmă ai atins și culmea bunătăților, părinte, purtătorule de Dumnezeu, înălțându-te pe aripile faptelor bune și împreună cu cei fără de trup strigi, Sfinte Preacuvioase Părinte Daniil: tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L pe Hristos în veci.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vădit întărindu-te Puterea lui Dumnezeu, te-a făcut să rabzi greutatea gerului, arșița soarelui, rănile pline de putreziciune ale trupului și răutatea viermilor care ieșeau din acestea, strigând: preoți binecuvântați-L, popoare preaînălțați-L pe Hristos în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Ca un nou Iov te-ai arătat, Sfinte Daniil, vrednicule de laudă și fiind cuprins de mulțimea suparărilor și a necazurilor, ai urmat pilda de blândețe a Proorocului David, simplitatea Sfântului Iacov și cumpătarea Dreptului Iosif, strigând Stăpânului: preoți binecuvântați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cei ce te socotim pe tine, Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cuvintelor tale urmând, Prealăudată, te fericim acum, că ne-ai născut nouă pe Fericitul Dumnezeu, pe Care lăudându-L în două firi și într-un Ipostas, strigăm: tineri binecuvântați-L, preoți lăuda-ți-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.
De șapte ori chinuitorul haldeilor nebunește a ars cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar pe aceștia văzându-i mântuiți de o Putere mai mare, Făcătorului și Mântuitorului au strigat: tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iată, mutându-te și călătoria săvârșind, deschisu-s-au ție, părinte, porțile cerurilor și Cetele îngerilor te-au primit; iar Dătătorul de cunună, Hristos, te-a încununat pe tine cu mărirea dreptății. Pe Care lăudându-L credincioșii, Îl mărim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înflorit-ai, părinte, în livada nevoinței, ca un crin al câmpului; ridicatu-te-ai ca un chiparos la înălțimea desăvârșirii și grăind ca în psalmi, ca un măslin mult roditor te-ai arătat, veselind cu untdelemnul ostenelilor tale fețele și inimile noastre.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stâlp înfipt pe temelia faptelor bune, turn nemișcat, izvor de minuni, liman de adăpost, comoară de vindecări și locaș al Duhului te-a cunoscut pe tine lumea. Pentru aceasta săvârșește astăzi pomenirea ta, Sfinte Preacuvioase Daniil.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Răsăritu-ne-a nouă, astăzi, Dumnezeiasca ta pomenire, cuvioase, mai strălucitoare decât soarele, luminând inimile credincioșilor cu lumina dreptății și alungând întunericul patimilor celor pierzătoare de suflet; pe care cu cucernicie săvârșind-o, pe tine te lăudăm.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mântuitorule, Cel Ce Te-ai născut și ai păzit Nestricată după naștere pe Ceea ce Te-a născut când vei ședea să judeci faptele mele, trece cu vederea nelegiuirile și păcatele mele, ca un Dumnezeu fără de păcat, Milostiv și Iubitor de oameni!
Irmosul:
Spăimântatu-s-a de aceasta cerul și marginile pământului s-au minunat: că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupește și pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceasta, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile Cetelor îngerești și oamenii, te mărim.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...
Cu înfrânarea, cu ostenelile și cu rugăciunile împodobindu-ți sufletul, cu Dumnezeiască cuviință, te-ai făcut părtaș îngerilor, fericite și ai luat har de minuni cu adevărat, spre a vindeca bolile celor ce te cinstesc cu dreaptă credință. Pentru aceasta alungi și mulțimea demonilor și dai tămăduiri oamenilor, Preafericite Daniil, vrednicule de laudă. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...
Veniți toți credincioșii să mărim cu laude pe Împărăteasa, Maica Ziditorului tuturor și lăudând-o, să strigăm: Fecioară cu totul Lăudată, Ceea ce ești Pricina Bucuriei, izbăvește pe cei ce te cinstesc și acoperă-i cu rugăciunile tale; că ai îndrăzneală, ca o Maică a lui Dumnezeu, a te îndura și a da tămăduire de boli. Pentru aceasta strigăm ție: roagă-te Fiului tău și Dumnezeu, să dăruiască iertare de păcate robilor tăi, celor ce se închină, după vrednicie, Preacuratei tale nașteri.
SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...
Văzând Patima cea de pe Cruce a Fiului și Dumnezeului tău, Preacurată, sfâșiindu-ți-se cele dinlăuntru, strigai cu amar, tânguindu-te, Preacinstită: cu adevărat, înfricoșător lucru este că de voie Te-ai lăsat răstignit, Stăpâne și ai primit moarte trupească. Pentru aceasta laud, Mântuitorule, voirea Ta cea tainică și negrăită, că ai venit să mântuiești zidirea Ta cea rătăcită. Ci, scoală-Te acum și umple de veselie inima mea și nu mă lăsa pe mine singură, să mă cufund în întristare, Cuvinte.

Comentarii
Trimiteți un comentariu