Canon de rugăciune către Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancireia
Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei, glasul al 4-lea:
Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 6-lea.
Irmosul:
Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruință să-I cântăm.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Soarele cel înțelegător, avându-te pe tine la înălțimea Bisericii Sale stea luminată de Dumnezeu, tot pământul l-a luminat, cu strălucirile chinurilor tale, fericite.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din vârsta tinereților fiind dat lui Dumnezeu, Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, lămurit ți-ai luminat sufletul cu virtuți date de Dumnezeu și ai împodobit lumea cu cinstitele tale chinuri.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Vestitul mucenic înțelegând mrejele înșelăciunii întinse pe pământ, umbla pretutindenea întărind prin har și cu învățături sufletele credincioșilor.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Din prisosul milostivirii plecând cerurile, S-a pogorât Fiul lui Dumnezeu și S-a întrupat din Tine, Preacurată, ca să mântuiască pe oameni de înșelăciunea șarpelui.
Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt...
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu ochii cugetului plecându-te cu totul către Dumnezeu, mucenice pururea pomenite, nu simțeai bătăile trupului, fiind înconjurat din toate părțile cu chinuri.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind întărit pe piatra cea întărită a credinței lui Hristos, nicicum nu te-ai mișcat de năpădirile durerilor, nici de amăgirile celor fără de lege, Mărite Mucenice Teodot
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Tiranul prigonitor zdrobea trupul tău, mucenice, cu chinuri multe, dar nu a putut nicicum să-ți slăbească tăria sufletului, care era întărită de dragoste către Mântuitorul, fericite.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceata grăitorilor de Dumnezeu prooroci văzând de departe adâncul tainei tale, Mireasă a lui Dumnezeu, cu multe feluri de glasuri te propovăduiește pe tine Maică a lui Dumnezeu, Preacurată.
Irmosul:
Nu este sfânt precum Tu Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălțat crucea credincioșilor Tăi, Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică, cu dumnezeiască cuviință cântă strigând, din cuget curat, întru Domnul prăznuind.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu înțelepciunea cuvintelor și cu harul lucrurilor tale, lămurit ai rușinat pe părtinitorul întunericului și nevoindu-te, prealăudate, ai ridicat semne de biruință împotriva lui, Sfinte Mucenice Teodot.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu focul chinurilor tale, lămurit ai ars înșelăciunea mulțimii de zei și aprinzându-te ca o făclie de taină, în Sfântul Duh, ai luminat lumea cea de sub soare, mucenice.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Fiindu-ți strivite coastele și fiind înconjurat cu adevărat pretutindenea cu dureri cumplite, cu bună tărie ți-ai arătat cugetul nestrămutat prin credință, mărite.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Păzindu-te Ziditorul Fecioară Nestricată după naștere ca și mai înainte de naștere, S-a sălășluit în pântecele tău și ca un milostiv a înnoit pe cei stricați de înșelăciune.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce aleargă la Tine cu dragoste, Te rog luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cel Ce-i chemi din negura greșelilor.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin răbdarea ta, mucenice înțelepte, în priveliște ai suferit năvălirile călcătorilor de lege și durerile chinurilor și arderile, îngrădit fiind cu dumnezeiasca întrarmare.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Propovăduind cuvântul Ortodoxiei, te-ai apucat de călătoriile cele îndelungate, mucenice cugetătorule de Dumnezeu și ai întors către lumină pe cei rătăciți, făcându-i să se lepede de întunericul deșertăciunii.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Spânzurat fiind pe lemn ca un miel, ai suferit șuvițările unghiilor de fier ca și cum ai fi fost fără de trup, dezbrăcându-te de grăsimea omorârii, preafericite mucenice.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai, Preacurată Fecioară, pe Cuvântul Tatălui Cel Adevărat, Care S-a întrupat din cinstite sângiurile tale în două firi desăvârșit și într-un Ipostas, Ceea ce ești de Dumnezeu dăruită.
Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieții văzând-o...
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuvintele tale cele sfințite ai îndemnat pe femei cinstite către nevoințe, mucenice și surpând pe vrăjmașul cu lupte bărbătești și-au împletit cununile nestricăciunii.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îngrădindu-ți sufletul cu puterea Duhului, ai surpat duhurile viclenirii, prin răbdare chinurilor și ai primit de la Dumnezeu diadema biruinței, vrednicule de laudă.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Cu pâraiele sângiurilor tale ai stins focul idolilor, mucenice al lui Hristos și cu roua ostenelilor tale ai răcorit sufletele credincioșilor, izbăvindu-le din văpaia înțelăciunii.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce este cu adevărat mai presus de toată zidirea cea nevăzută și cea văzută, a intrat în pântecele tău cu adevărat, și S-a făcut Trup, din nou zidind pe oameni, ceea ce ești Pururea Fecioară.
Irmosul:
Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viața mea, mult Milostive.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...
Arătatu-te-ai stea luminoasă în lume și ai vestit pe Soarele Hristos prin strălucirile tale, purtătorule de chinuri, Sfințite Mucenice Teodot. Pentru aceasta roagă-te neîncetat lui Hristos, pentru noi toți.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul pentru cuvioșii tineri; iar pe caldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu focul ostenelilor tale, de Dumnezeu fericite, ai stins focul idolilor, iar cu pâraiele sângelui tău ai înecat pe vrăjmașii cei fără de trup, Sfinte Mucenice Teodot, strigând: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o tămâie cu bun miros te-ai adus dătătorului tău de luptă, înțelepte, prin harul cel dumnezeiesc surpând înșelăciunea cea cu miros rău; pentru aceea cânți cu bucurie: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Datu-te-ai povară sfântă la Fronton, purtătorule de Dumnezeu, păzind cuvintele tale, spre ridicare de biserică sfântă, spre curăția tuturor dreptcredincioșilor și spre câștigarea sufletelor, Sfinte Mucenice Teodot.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai, Maică Fecioară, pe Cuvântul purtător de un Ipostas, lămurit având două voințe și două osebiri ale Lui firești. Căci Cel Ce S-a întrupat pentru noi este Dumnezeu și Om.
Cântarea a 8-a. Irmosul: Din văpaie cuvioșilor...
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai stâlp nemișcat, turn neclintit, zid nesurpat, temeiul credinței, dare dumnezeiască, ajutor dreptei credințe, surpător înșelăciunii, purtătorule de chinuri.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu ocârmuirea dumnezeiescului har, înțelepte, ai trecut noianul cel mare al chinurilor și cu veselie ai ajuns la limanurile cele line, ale împărăției celei de sus, mărite.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Umbletele și cărările tale, mucenice, s-au îndreptat către Hristos Dumnezeul tuturor și Domnul, întru ale Cărui mâini ți-ai dat sufletul tău, purtătorule de chinuri, Sfinte Teodot, de trei ori fericite.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Limba ritoricească nu poate să spună adâncimea cea negrăită a tainei tale, căci ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de cuvânt, PreacuratăFecioară, spre mântuirea tuturor.
Irmosul:
Să lăudăm bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.
Din văpaie cuvioșilor rouă ai izvorât și jertfa dreptului cu apă o ai ars, că toate le faci, Hristoase, numai cu singură voirea Ta. Pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca să dobândești slava cea de acolo, purtătorule de chinuri, cu bucurie ai defăimat slava cea văzută și cu dumnezeiască însuflare ai alergat către chinuri, neînfricoșându-te de multe feluri de chinuri și de moartea cea amară. Pentru aceea nevoindu-te, te-ai încununat împreună cu mucenicii.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai, mucenice, casă curată Treimii, preafericite, împodobită cu zidirea faptelor celor dumnezeiești și cu luminile chinurilor celor luminoase; iar cu dumnezeiasca putere, lămurit ai stricat capiștile demonilor și idolii, Înțelepte Teodot.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai munte picurând dulceață dumnezeiască, izvor minunilor și noian dumnezeieștilor daruri, râu limpede al Duhului, care adapă suflete și îneacă patimi și pricinuiește veselie tuturor, celor ce te laudă pe tine, mucenice mărite.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Mucenice Teodot, sfântă și purtătoare de lumină, pomenirea ta nouă ne-a sosit, luminând pururea sufletele cele înnegurate; pe care săvârșind-o, te rugăm, caută preafericite, cercetându-ne și de toată nevoia ce vine asupra noastră și ne miluiește.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prin glasul îngerului ai născut pe Cuvântul, Carele a luat Trup cu minte și cu suflet din Preacuratele sângiurile tale, Preasfântă Fecioară și a surpat pe vrăjmașii cei fără de trup și ne-a mântuit pe noi pe toți, care te mărturisim pe tine adevărată Născătoare de Dumnezeu.
Irmosul:
Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre Carele nu cutează a căuta cetele îngerești. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat, pe Care slăvindu-L cu ostile cerești, pe tine te fericim.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Arătatu-te-ai cu adevărat stea mult-luminoasă, luminând zidirea cu luminile minunilor și ale sfințitelor chinuri, fericite Teodot. Pentru aceasta astăzi prăznuim pomenirea ta cea purtătoare de lumină, slăvind pe Hristos cu umilința inimii.
Iar de va fi Post:
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Maică a lui Dumnezeu, te știm toți pe tine, Ceea ce te-ai arătat Fecioară cu adevărat și după naștere, noi cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate. Că pe tine te avem păcătoșii Folositoare, pe tine te-am câștigat întru ispite mântuire, Una Ceea ce ești cu totul fără prihană.
SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Văzându-Te, Hristoase, Maica Ta cea cu totul Curată, mort pe Cruce întins, striga: Fiul meu, Cel Ce ești împreună fără de început cu Tatăl și cu Duhul, ce este această de negrăit a Ta rânduială, prin care ai mântuit înțeleaptă zidire a mâinilor Tale celor Preacurate?
Comentarii
Trimiteți un comentariu