Canon de rugăciune la început de an bisericesc, sau al Indictionului
Troparul Începutului de an bisericesc, sau al Indictionului, glasul al 2-lea:
A toată făptura Ziditorule, Cel Ce timpurile și anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătății Tale, Doamne, păzind în pace poporul și țara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ne mântuiește pe noi.
Cântarea 1, glasul 1.
Irmosul:
Să cântăm toate popoarele, Celui Ce a scăpat pe Israel din robia cea amară a lui Faraon și cu picioarele neudate prin adâncul mării l-a povățuit, cântare de biruință, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Toți lui Hristos, Cuvântului Celui Ipostatic, prin Care s-au alcătuit toate și prin Care se păzesc neclintite, ca Unuia care din Dumnezeu-Tatăl, Lumina Cea fără de început, S-a născut, cântare de biruință să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Să cântăm toți lui Hristos, Celui Ce, cu bunăvoința Tatălui, S-a arătat din Fecioară și a propovăduit anul cel primit Domnului, spre mântuirea noastră, cântare de biruință, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
În Nazaret venind Dătătorul Legii, în zilele sâmbetelor a învățat, descoperind iudeilor venirea Sa cea de negrăit, prin care ca un Milostiv, mântuiește poporul nostru.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Toți credincioșii lăudăm, pe Preaminunata Fecioară, care a Răsărit lumii pe Hristos și de bucuria vieții veșnice toate le-a umplut. Pe aceea pururea să o lăudăm că s-a Preamărit.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Întărește-mă pe mine, Hristoase, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale și mă luminează cu lumina feței Tale. Că nu este sfânt, fără numai Tu, Iubitorule de oameni.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Întărește, Bunule, ca o vie roditoare, Biserica Ta, Atotputernice, pe care cu dragoste ai sădit-o pe pământ cu dreapta Ta și o păzește pe ea.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Pe cei ce cu credință Te laudă pe Tine, Stăpânul tuturor, învrednicește-i a petrece anul acesta cu fapte duhovnicești, bineplăcute Ție, Ziditorului.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Lină petrecere a anului dă-mi mie, Hristoase Îndurate și mă luminează cu cuvintele Tale cele Dumnezeiești, pe care le grăiai iudeilor în sâmbete.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Pururea te mărim pe tine ca pe Ceea ce numai tu ai primit, mai presus de fire, Darul Cel mai presus de om, pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce Neschimbat S-a sălășluit în pântecele tău.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Am cunoscut, Atotputernice, iconomia Ta și cu frică Te-am preaslăvit pe Tine, Mântuitorule.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Începerea anului ca o pârgă de prinos, îți aducem Ție, Mântuitorule, noi poporul Tău și cu cântări îngerești Te slăvim.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Învrednicește, ca un Iubitor de oameni, pe cei ce au început anul, a-l săvârși spre plăcere Ție, Hristoase.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Atotțiitorule, Unule, Doamne, înconjurările anului liniștindu-le, dăruiește lumii pacea Ta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Ca pe un liman al sufletelor noastre și neclintită nădejde, pe Născătoarea de Dumnezeu toți să o lăudăm.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
De noapte mânecând, Te lăudăm pe Tine, Hristoase, Cel Ce ești împreună fără de început cu Tatăl și Mântuitorul sufletelor noastre; pace lumii dăruiește, Iubitorule de oameni.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Cel Ce toate le umpli de bunătate, Hristoase, dăruiește robilor Tăi anul ce se începe de mult bine întocmit, bine roditor și încununat cu binecuvântări.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Curgerea anului arat-o nouă schimbare spre cele mai bune și pașnică tocmire dă-ne nouă celor ce Te mărturisim pe Tine, Cuvântul lui Dumnezeu, Care Te-ai asemănat oamenilor.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Pe pământ ai venit Cel Ce ești împreună fără de început cu tatăl, vestind celor robiți iertare și orbilor vedere, de la Tatăl, Cel Ce ești mai presus de vremi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Nădejdea noastră, Născătoare de Dumnezeu Preacurată și dorul nostru spre tine îl punem; Milostiv fă nouă, Fecioară, pe Cel pe Care L-ai născut.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Pe proorocul l-ai scăpat din chit, Iubitorule de oameni și pe mine, Te rog, scoate-mă din adâncul păcatelor.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Viață bineplăcută Ție a începe, cu începerea anului ne învrednicește pe noi, Stăpâne.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Părtași legii Tale și plini de zile duhovnicești arată-ne pe noi cei ce Te lăudăm pe Tine, Mult Îndurate Mântuitorule.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Pe cei ce scapă la tine te rugăm izbăvește-i de toată îngrozirea, Ceea ce ai născut pe Hristos, Dumnezeul nostru.
CONDAC, glasul al 2-lea.
Cel Ce locuiești întru cei de sus, Hristoase Împărate, Făcătorul tuturor celor văzute și celor nevăzute și Ziditorule, Cel Ce zilele și nopțile, timpurile și anii ai făcut, binecuvântează acum cununa anului, ferește și păzește în pace pe cei binecredincioși, țara aceasta și pe poporul tău, Mult Îndurate.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii în dreaptă credință fiind crescuți, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat, ci în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinților, bine ești cuvântat.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Începând anul, pârgă de cântări lui Hristos, Cel Ce împărățește cu Împărăție fără de sfârșit, noi, cei binecredincioși, cu bună credință cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Cel Ce ești mai înaintea veacurilor și în veci Domn, pe cei ce-Ți cântă Ție, Hristoase, Izvorul bunătăților, umple cu darurile Tale cele bune anul acesta, Dumnezeul părinților, Cel Ce ești binecuvântat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Ca niște robi Ție, Stăpânului, spre rugăciune pe Preacurata Maica Ta aducem, Hristoase, ca să mântuiești de toată primejdia, pe poporul Tău, Bunule, pe cei ce-Ți cântă: Dumnezeul părinților bine ești cuvântat.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Pe Cel Ce a izbăvit în cuptor pe tinerii cei cuvântători de Dumnezeu și cuptorul cel cu văpaia ca de tunet, în răcoreală l-a schimbat, pe Hristos Dumnezeu lăudați-Lși preaînălțați-L întru toți vecii.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Ca unui începător al mântuirii, Hristoase, începătură de an aduce Ție cinstita Biserică, cântând: Lăudați și Preaînălțați pe Hristos în veci.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Pe Ziditorul, Cel Ce din neființă toate le-a zidit cu înțelepciune negrăită și poartă curgerea vremilor după voia Sa, lăudați-L și preaînălțați-L întru toți vecii.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Lui Dumnezeu, Celui Ce toate le chivernisește și vremurile preface spre trebuința oamenilor cea de multe felurit să-I cântăm: Lăudați-L și Preaînălțați-L în veci.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Pe tine, Maica lui Dumnezeu Fecioară Preacurată, în înconjurările anilor și în curgerea vremilor te lăudăm, ca pe Născătoarea de Dumnezeu și izbăvitoarea tuturor.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Chipul nașterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea nears; și acum, te rugăm, să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Cuvântul lui Dumnezeu și Puterea, Înțelepciunea Cea Adevărată și Ipostatică, Care împreună ții și chivernisești toate cu înțelepciune și această vreme de acum o tocmește robilor tăi în așezare lină.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Toate lucrările Tale, Doamne, cerurile, pământul și lumina, marea, apele și toate izvoarele, soarele și luna, întunericul și stelele, focul și oamenii și dobitoacele, împreună cu îngerii Te laudă pe Tine.
Stih: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.
Unule, Cel Ce ești mai înainte de veci, ca un Făcător al veacurilor și Care împărătești, o Dumnezeire în Trei Ipostasuri Neamestecată, prin rugăciunile Preacuratei și pururea Fecioarei Maria, anul acesta roditor arată-l moștenirii Tale.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Mântuitorule a toate și Atotțiitorule, Ziditorule al făpturii și Îndreptătorule, pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut pe Tine fără de sămânță, pace lumii Tale dăruiește, păzind Biserica întotdeauna neclintită.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Ca la Stăpânul a toate și Dătătorul bunătăților, la Tine cădem cu credință, strigând cu dinadinsul: de a Ta bună milostivire fiind îmblânzit, Mântuitorule și pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut și ale tuturor celor ce au bineplăcut Ție pururea, învrednicește ca un Bun, pe cei ce Te cinstesc în două Firi și Te măresc cu credință pe Tine.

Comentarii
Trimiteți un comentariu