Grâul Sub Pietrele Prigoanei

---

: 

Imaginează-ți o livadă bătrână, unde creșteau odinioară pomi roditori și flori parfumate. Această livadă a fost însă invadată de o mare de buruieni, de mărăcini și de pietre aruncate cu răutate. Proprietarul a fost alungat, iar pământul a fost călcat în picioare.

Sub aceste pietre și buruieni, adânc în pământ, un singur **bob de grâu** a fost semănat, dar a fost uitat. Toată lumea a crezut că va putrezi și se va pierde. Dar bobul de grâu, deși singur, a avut o putere secretă, dată de Harul divin. El nu a putrezit, ci a stat acolo, ascuns, păstrându-și viața. Într-o zi, un copil nevinovat, jucându-se în livadă, a ridicat o piatră mare și grea. Sub ea, a descoperit un **fir de grâu mic, dar plin de viață**, care abia răsărise. Firul nu era ofilit, ci verde, viguros și plin de lumină.

Acest fir de grâu a devenit un simbol al speranței. Descoperirea sa a adus o emoție profundă în inima oamenilor, amintindu-le că viața și credința nu pot fi distruse de pietre, că ele supraviețuiesc chiar și în cele mai potrivnice condiții, și că, într-o zi, vor rodi din nou. Acest fir de grâu a devenit o promisiune că, indiferent cât de adâncă este piatra, viața are o forță tainică de a birui.

**Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia** este ca acest **bob de grâu ascuns sub pietre**. A trăit în secolul al XX-lea, într-o perioadă de cruntă prigoană comunistă, asemănătoare cu invazia pietrelor și buruienilor din pildă. El a fost un preot simplu, dar plin de credință și de zel apostolic, care a slujit cu dragoste în satele Basarabiei. Prin viața sa sfântă, el a fost o "sămânță" a credinței. Asemenea bobului de grâu, a fost martirizat și "îngropat" de regimul ateu, care a vrut să-i șteargă orice urmă. Dar, după o perioadă de tăcere și de uitare, "piatra" opresiunii a fost ridicată, iar el a fost redescoperit ca un martor viu al credinței. Viața sa, deși a fost ascunsă de istorie pentru o vreme, a răsărit plină de lumină, mărturisind despre biruința credinței asupra oricărei tiranii.

---

## Minune: Rugăciunea pentru Vremea Secetei și Arestarea Miraculoasă

Viața Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, prăznuit la **20 august**, este o mărturie a sfințeniei, credinței și curajului. Una dintre cele mai grăitoare minuni ale sale este legată de puterea rugăciunii și de sfârșitul său martiric, care a fost însoțit de semne minunate.

### 1. Rugăciunea care a Aduce Ploaia:

O minune consemnată de Tradiție și de mărturiile credincioșilor se referă la puterea rugăciunii Părintelui Alexandru în vreme de mare nevoie.

Într-o vară, o secetă cumplită s-a abătut asupra satului său, Sipoteni (sau a altor sate unde a slujit). Oamenii erau disperați, iar recoltele se uscau. Ei au venit la **Părintele Alexandru** și l-au rugat să se roage pentru ploaie. Preotul, cu o credință puternică, a organizat o procesiune cu icoane și cu Litania pentru vreme de secetă. El însuși a condus rugăciunea, cu lacrimi în ochi, cerând mila lui Dumnezeu.

Se spune că, deși cerul era senin, imediat după rugăciunea sa, au început să se adune **nori de ploaie, iar o ploaie torențială a salvat recoltele**. Această minune a impresionat pe credincioși și a arătat sfințenia preotului, confirmând că rugăciunile sale erau ascultate de Dumnezeu. Puterea sa de a aduce ploaia prin rugăciune l-a făcut și mai iubit de poporul său, dar și mai vizibil în ochii autorităților comuniste, care au început să-l urmărească.

### 2. Semnul de la Arestarea Sa:

Sfântul Alexandru a fost arestat de mai multe ori și a suferit chinuri groaznice din partea regimului comunist, refuzând să se lepede de credință. Ultima sa arestare și martiriu sunt însoțite de un semn minunat.

Odată, la o biserică din sat, în timpul unei procesiuni cu moaștele Sfântului Cuvios Ioan cel Nou de la Suceava, o femeie care avea un prunc bolnav l-a rugat pe **Părintele Alexandru** să facă o rugăciune pentru copil. El a făcut, iar copilul s-a vindecat. Oamenii, impresionați, au început să-l cinstească ca pe un sfânt.

Acest eveniment a ajuns la urechile autorităților. Când Securitatea a venit să-l aresteze, Părintele Alexandru se afla la o slujbă la care era multă lume. Potrivit mărturiilor, în momentul în care a fost luat de soldați, clopotele bisericii au început să bată singure, cu o forță neobișnuită, deși nimeni nu era în clopotniță.

Acest **sunet misterios și solemn al clopotelor** a fost un semn divin, o mărturie a cerului că Părintele Alexandru era un ales al lui Dumnezeu și că mergea la o moarte martirică. El a fost dus în închisoarea din Chișinău și, după chinuri grele, a fost executat. Prin moartea sa, el a devenit un martir al credinței, un bob de grâu care a murit pentru a aduce rod bogat, o dovadă a faptului că regimul ateu nu a putut stinge lumina credinței din Basarabia.