Grădina Smereniei

 ---

 

Într-o oază din deșert, un grădinar avea o grădină minunată. Toate plantele sale erau roditoare, dar grădinarul nu voia să le spună oamenilor cum le îngrijește. Oamenii credeau că este un mare grădinar și îl lăudau mereu. Grădinarul însă nu le răspundea. Într-o zi, un alt grădinar, plin de mândrie, a venit și l-a întrebat: „Spune-mi secretul tău! Cum reușești să ai plante atât de frumoase?”

Bătrânul i-a răspuns cu o pildă: „Această grădină are un singur secret: **smerenia**. Când o plantă crește, trebuie să-i îndepărtezi frunzele uscate, să sapi pământul și să o uzi. Dar în pământ se află rădăcinile, care sunt ascunse de ochii noștri. Eu am grijă de aceste rădăcini. Pentru a le face să crească, eu mă aplec și mă supun lor, iar ele mă răsplătesc cu roade. Adevărata frumusețe nu este în ce se vede, ci în ce este ascuns.”

Grădinarul mândru a plecat, neînțelegând. El nu știa că bătrânul uda rădăcinile cu lacrimi de pocăință și de rugăciune, și că se apleca în smerenie în fața lui Dumnezeu. Grădina lui a rodit pentru că el s-a ascuns de ochii lumii și a lucrat în ascuns, iar roadele smereniei și ale pocăinței sale au fost văzute de toți.

**Sfântul Pimen cel Mare** (Pimen, înseamnă „păstor”) este ca acest **grădinar al smereniei**. El a fost unul dintre cei mai mari Părinți ai deșertului, dar a preferat să trăiască în anonimat. El s-a ascuns de ochii oamenilor pentru a lucra în taina inimii sale. Oamenii veneau la el pentru sfat, dar el vorbea rar. El a fost un model de smerenie, pentru că a ales să nu iasă în evidență, ci să lucreze în ascuns, ca un păstor al sufletelor, care le îngrijește, dar nu caută laude. Așa cum ne învață Sfinții Părinți, **cea mai înaltă virtute este smerenia**, care este, ca și rădăcinile, ascunsă de ochii lumii.

---

## Minune: Trupul Rămâne Neîngropat, dar nu putrezește

Minunile legate de **Sfântul Pimen cel Mare**, prăznuit la **27 august**, sunt mai puțin spectaculoase, dar sunt profund duhovnicești, arătând puterea smereniei și a rugăciunii.

### Trupul Sfântului rămâne nealterat:

Potrivit scrierilor din *Patericul Egiptean*, după moartea Sfântului Pimen, ucenicii săi nu au avut unde să-l îngroape, iar din cauza unor tulburări, au fost nevoiți să-l lase în chilia sa. Când s-au întors, după 30 de zile, pentru a-i face o slujbă de înmormântare, au crezut că vor găsi un trup putrezit.

Spre uimirea lor, trupul său era **întreg și nevătămat**, răspândind o mireasmă plăcută, tămăduitoare. Mai mult, pe fața sa se vedea o pace cerească, ca și cum ar fi dormit. Această minune a fost un semn de la Dumnezeu că **trupul său, care a fost vasul smereniei și al sfințeniei, nu a putut fi atins de stricăciune**. Dumnezeu a preaslăvit smerenia sa, arătând că cel care se face mic pe pământ va fi mare în ceruri.

### Îndreptarea ucenicilor prin smerenie:

O altă minune, consemnată în aceeași scriere, este legată de doi ucenici ai Sfântului Pimen care erau certareți. Sfântul Pimen, fără să le spună nimic direct, le-a dat o poruncă: să meargă în cel mai mare cimitir și să-i batjocorească pe cei morți. După ce s-au întors, Sfântul i-a întrebat ce s-a întâmplat. Ei au răspuns că morții nu au reacționat. Apoi, Sfântul Pimen le-a poruncit să-i laude și să le spună cuvinte de bine. După ce s-au întors, Sfântul i-a întrebat iar ce s-a întâmplat, iar ucenicii au răspuns că morții nu au reacționat nici la laudă.

Atunci, Sfântul Pimen le-a spus: "Așa cum morții nu se supără la batjocură și nu se bucură la laudă, tot așa trebuie să fiți și voi. **Dacă veți atinge această stare, veți trăi în pace**." Ucenicii au înțeles lecția, s-au pocăit și au trăit în pace, iar minunea s-a săvârșit în inimile lor, prin harul sfatului. Minunea Sfântului Pimen a fost de a-i învăța pe oameni să se smerească și să-și vindece patimile.