Acatistul Sfântului Leontie de la Rădăuți


 


Preotul dă obișnuita binecuvântare:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Iar dacă nu este preot, se zice:

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Apoi Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi Crezul:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit.
6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.
7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Troparul Sfântului Leontie de la Rădăuți

Glasul al 8-lea

Cu nevoințe duhovnicești toată viața ți-ai petrecut-o și, primind vrednicia arhieriei, cu smerenie și cu frică de Dumnezeu ai slujit Biserica lui Hristos, pe Care roagă-L, Sfinte Ierarhe Leontie, să mântuiască sufletele noastre.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea.
7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie.
8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine.
13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.
14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1

Preacuviosului ierarh, iubitorului de nevoințe duhovnicești, înțeleptului păstor al turmei celei cuvântătoare încredințate din voia lui Dumnezeu, folositorului celor bolnavi și întăritorului dreptei credințe cu dragoste să-I cântăm: Bucură-te, preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Icosul 1

Auzind glasul Evangheliei: „Intrați pe poarta cea strâmtă și mergeți pe calea cea îngustă, care duce la viață”, din copilărie ai pășit pe această cale, luând cu dragoste jugul lui Hristos, și cu totul ai urmat Lui, lepădându-te de sine, pentru care laude ca acestea aducem ție, Sfinte Ierarhe Leontie:
Bucură-te, rugătorule fierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale se risipesc uneltirile diavolilor;
Bucură-te, că, iubind rugăciunea, teolog te-ai făcut;
Bucură-te, că mintea și inima pururea către Domnul le-ai avut;
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, că prin rugăciune necontenită îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că nevoințele tale sihăstrești cu neîncetate rugăciuni le-ai luminat;
Bucură-te, că rugăciunile tale scară către cer ți s-au făcut;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale mângâiere ai dat celor ce veneau la tine;
Bucură-te, că pe cei din primejdii cu rugăciunile tale i-ai izbăvit;
Bucură-te, izbăvitorule de patimile cele trupești și sufletești;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 2-lea

Catedrala Rădăuților ca un rai duhovnicesc ți-a fost ție, părinte preaiubitorule al credinței ortodoxe; aici cu slăviții voievozi te-ai unit în sfintele rugăciuni către Dumnezeu pentru Biserica și țara strămoșească, cântând neîncetat cu aceștia lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Preaiubitor de liniște sihăstrească fiind, către obștea cea mare a Lavrei te-ai îndreptat, unde nevoindu-te duhovnicește mintea ți-ai luminat cu lumina cunoștinței de Dumnezeu, pentru care aceste laude aducem ție:
Bucură-te, omule ceresc în trup pământesc;
Bucură-te, a îngerilor preaminunată privire;
Bucură-te, desfătarea raiului;
Bucură-te, chivernisitorul preaînțelept al Tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, a cuvioșilor cunună;
Bucură-te, al lavrei tale ocrotitor;
Bucură-te, al călugărilor preaînțelept îndrumător;
Bucură-te, că pentru curăția sufletului tău harul preoției ți s-a dat;
Bucură-te, că pe aceasta cu smerenia inimii ai încununat-o;
Bucură-te, că pe tine jertfă preacurată te-ai adus slujind Sfintele Taine;
Bucură-te, că toată viața ta lui Hristos ai dat-o;
Bucură-te, lauda preoției lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 3-lea

Cunoscând că vrednicirea slujirii preoțești numai oamenilor a fost dată de Dumnezeu, la care îngerii din cer doar cu frică și cu cutremur privesc, tu cu aceștia pururea ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Primind harul preoției odată cu vrednicia de păstor al obștii Sfintei Mănăstiri Laura, și mai mult ți-ai sporit nevoințele duhovnicești, curățindu-ți sufletul și luminându-ți mintea, pentru care laude ca acestea aducem ție:
Bucură-te, al Mănăstirii Laura ocrotitor prin sfintele tale rugăciuni;
Bucură-te, preaînțelepte păstor duhovnicesc;
Bucură-te, părinte bun al celor străini;
Bucură-te, al dreptei judecăți învățător;
Bucură-te, odihna duhovnicească a nevoitorilor;
Bucură-te, lumina călugărilor;
Bucură-te, înțeleaptă călăuză spre mântuire;
Bucură-te, al tainicelor gânduri cunoscător;
Bucură-te, al celor slabi întăritor;
Bucură-te, iscusit învățător al cumpătării;
Bucură-te, cel ce ai dat iertare spre îndreptare;
Bucură-te, pururea ostenitor întru rugăciune;
Bucură-te, Sfinte preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 4-lea

Precum cerbul dorește apele curate ale izvoarelor, așa și tu pururea ai dorit liniștea sfintelor nevoințe, silindu-te a ajunge, cu darul lui Dumnezeu, la măsura îngerilor, cu care neîncetat ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

În pustie sălășluindu-te, mulți ucenici ți-ai făcut, între care cel mai iubit ție și cunoscut nouă a fost Daniil Sihastrul, părintele duhovnicesc al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, privighetoarea pustiei;
Bucură-te, cel ca Moise întru rugăciune;
Bucură-te, cel ce în peștera tainică te-ai nevoit;
Bucură-te, vistierie a rugăciunii inimii;
Bucură-te, a Duhului Sfânt desfătată sălășluire;
Bucură-te, întru rugăciuni neadormit;
Bucură-te, a postitorilor laudă;
Bucură-te, al pustnicilor înțelept povățuitor;
Bucură-te, al diavolilor înspăimântător;
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, biruința luptătorilor cu patimile stricătoare de suflet;
Bucură-te, purtătorule de Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 5-lea

Retras în liniștea sihăstriei Putnei, cercetat ai fost de călugări și credincioși, pe care i-ai folosit duhovnicește, cu darul lui Dumnezeu, Căruia I-ai cântat neîncetat: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Precum lumina aprinzându-se în sfeșnic se pune, ca să lumineze celor din casă, așa și tu ai fost rânduit ca să luminezi în sfeșnicul slujirii arhierești pe toți cei din casa lui Dumnezeu, Biserica noastră strămoșească. Drept aceea, laude ca acestea aducem ție:
Bucură-te, arhiereule al lui Hristos;
Bucură-te, cel mare între arhierei;
Bucură-te, îndreptător al credinței;
Bucură-te, al turmei tale preaiubit părinte duhovnicesc;
Bucură-te, făclie care luminezi pe cei din întunericul păcatelor;
Bucură-te, lauda arhiereilor;
Bucură-te, cel ce ai înjugat viața sihăstrească cu slujirea arhierească;
Bucură-te, înțelept întăritor al dreptei credințe;
Bucură-te, cel ce ai tăiat din rădăcini eresurile drăcești;
Bucură-te, stâlp neclintit al creștinătății;
Bucură-te, pilda slujirii preoției lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 6-lea

Jugul arhieriei împreună cu cel al vieții călugărești deopotrivă purtând, ai urmat lui Hristos, păstorind turma duhovnicească în frica lui Dumnezeu și cu dragoste părintească neîncetat cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cunoscând răspunderea slujirii arhierești și văzându-te cuprins de slăbirea puterilor trupului, toiagul arhipăstoriei, cu frica lui Dumnezeu, i-ai încredințat altuia mai tare și în Sfânta Mănăstire Laura te-ai retras întru privegheri și nevoințe duhovnicești, pentru care laude aducem ție:
Bucură-te, cel ce prin nevoințele duhovnicești vasul sufletului l-ai curățit;
Bucură-te, că pe acesta l-ai sfințit cu harul cel de sus;
Bucură-te, templu preacurat al Sfântului Duh;
Bucură-te, că asemănarea cu Dumnezeu ți-a fost cununa vieții tale;
Bucură-te, blândule păstor al obștii tale;
Bucură-te, mângâietorule al nevoitorilor;
Bucură-te, cel ce ai agonisit bucuria raiului;
Bucură-te, tămâie înmiresmată prin harul Duhului;
Bucură-te, fierbinte rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, cel împreună cu îngerii slujitor lui Dumnezeu;
Bucură-te, chipul bunătății;
Bucură-te, Sfinte preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 7-lea

Cunoscând apropierea sfârșitului vieții tale pământești, obștea mănăstirii ai adunat-o în jurul tău, și binecuvântând-o, cu pace te-ai mutat către Dumnezeu, Căruia pururea ai cântat: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Trupul tău cu adevărat templu al Duhului Sfânt l-ai făcut, cu darul lui Dumnezeu, care, în mormânt fiind coborât, neîncetat a izvorât dar de vindecări celor ce cu credință și dragoste veneau la mormântul tău, pentru care laude ca acestea aducem ție:
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, alinarea celor îndurerați;
Bucură-te, că viața ta de rugăciune călăuză creștinilor s-a făcut;
Bucură-te, că și după adormirea ta cu dragoste ai fost cercetat de fiii tăi duhovnicești;
Bucură-te, că pe aceștia în dreapta credință i-ai întărit;
Bucură-te, înțeleptule povățuitor pe calea dreptei credințe;
Bucură-te, lauda și cununa obștii Mănăstirii Laura;
Bucură-te, împreună rugătorule cu Daniil Sihastrul;
Bucură-te, de Dumnezeu cuprinsule;
Bucură-te, făclie aprinsă în sfeșnicul slujirii lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 8-lea

Cunoscute fiind darurile lui Dumnezeu revărsate prin tine asupra credincioșilor și după adormirea ta, cu evlavie, din voia lui Dumnezeu, sfântul tău trup a fost scos din mormânt și așezat cu cinste în raclă, spre folosul cel sufletesc al celor ce cu dragoste laudă pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Fiind aduse cu cinste sfintele tale moaște în catedrala de la Rădăuți, unde cu vrednicie ai arhipăstorit, credincioșii neîncetat au venit la tine sărutând sfintele tale moaște cu credință și cu dragoste. Drept aceea cântare ca aceasta aducem ție:
Bucură-te, învățătorule al dogmelor credinței ortodoxe;
Bucură-te, comoară de mare preț a credinței ortodoxe;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, grabnicule tămăduitor al celor bolnavi;
Bucură-te, limanul lin al celor învăluiți de multe necazuri;
Bucură-te, îndreptătorul celor greșiți;
Bucură-te, păzitorul cel neclintit al rânduielii Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cel ce închizi gurile celor hulitori de Dumnezeu;
Bucură-te, descoperitorul nedreptății;
Bucură-te, al credincioșilor tare ajutător;
Bucură-te, tăria orașelor și satelor noastre;
Bucură-te, Sfinte preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 9-lea

Adevărat părinte te-ai arătat credincioșilor și după adormirea ta, că tu împărtășești mângâiere și întărești în săvârșirea faptelor bune pe toți cei ce cu credință cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Izvor nesecat de vindecări s-au arătat sfintele tale moaște tuturor celor care cu credință au venit și au cerut rugăciunile tale bine primite la Dumnezeu, pentru care laude ca acestea aducem ție:
Bucură-te, părintele orfanilor;
Bucură-te, sprijinitorul văduvelor;
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiți;
Bucură-te, împăciuitorul celor învrăjbiți;
Bucură-te, nădejdea celor nedreptățiți;
Bucură-te, descoperitorul furilor;
Bucură-te, cel ce dai înțelepciune copiilor;
Bucură-te, pacea celor căsătoriți;
Bucură-te, al bolnavilor doctor fără plată;
Bucură-te, a ostașilor îmbărbătare;
Bucură-te, al călătorilor ocrotitor;
Bucură-te, Sfinte preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 10-lea

Ierarh luminat cu mintea prin Duhul Sfânt și părinte cu adevărat te-au arătat faptele vieții tale, ca unul care pururea ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Teologhisitor cu adevărat ai fost prin rugăciunile tale, neîncetat vorbind cu Dumnezeu, Căruia, cu inima și cu buzele curățite prin harul Sfântului Duh, laude I-ai adus. Drept aceea, și noi aducem ție cântarea aceasta:
Bucură-te, lauda arhiereilor;
Bucură-te, povățuitorule cel bun;
Bucură-te, sabie ascuțită care tai eresurile;
Bucură-te, a credincioșilor bucurie;
Bucură-te, că rușinezi pe cei vicleni;
Bucură-te, îndreptarea celor rătăciți;
Bucură-te, trâmbița cuvântării de Dumnezeu;
Bucură-te, vestitorul cel tare al Sfintei Treimi;
Bucură-te, candelă nestinsă a credinței ortodoxe;
Bucură-te, mărgăritarul de mare preț al dreptei credințe;
Bucură-te, călăuză înțeleaptă a păstorilor sfințiți prin harul preoției;
Bucură-te, preasfințite slujitorule al harului Sfântului Duh;
Bucură-te, Sfinte preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 11-lea

Sfintele tale moaște nenumărate faceri de bine au revărsat, prin darul lui Dumnezeu, veacuri de-a rândul, dar vitregia vremurilor a făcut ca acest odor de mare preț al credinței noastre să fie luat de cei răi și dus în locuri necunoscute până astăzi, din voia lui Dumnezeu, Căruia cu dragoste Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Deși au fost răpite sfintele tale moaște de cei răi, totuși a rămas amintirea facerilor tale de bine în inimile credincioșilor din neam în neam, pentru care laude ca acestea aducem ție:
Bucură-te, doctorul bolnavilor, cărora lesne le dai vindecări, cu darul lui Dumnezeu;
Bucură-te, învățătorul înfrânării;
Bucură-te, întăritorul postitorilor;
Bucură-te, preacuvioase părinte ierarhe;
Bucură-te, preafericite slujitorule sfințit;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, că ai slujit lepădat cu totul de cele ale lumii trecătoare;
Bucură-te, că nefurată și nestricăcioasă comoară ți-ai agonisit în cer;
Bucură-te, că de cele pământești lepădându-te, cele cerești ai dobândit;
Bucură-te, vistieria milei lui Dumnezeu;
Bucură-te, împreună locuitorule cu îngerii în cer;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, Sfinte preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 12-lea

Cetatea Rădăuților întărire în credință și alinare în necazuri pururea te are pe tine, Sfinte Ierarhe Leontie, pentru care cântă neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Neamuri străine de credința ortodoxă și de țară punând stăpânire pe pământul românesc, nu au putut abate de la dreapta credință pe fiii Bisericii noastre strămoșești avându-te pe tine, Sfinte Ierarhe Leontie, ocrotitor și întărire neclintită, pentru care laude ca acestea aducem ție:
Bucură-te, a noastră tărie sufletească;
Bucură-te, zidul cel neclintit al credinței noastre ortodoxe;
Bucură-te, a noastră binecuvântare;
Bucură-te, grabnic ajutătorule;
Bucură-te, a Rădăuților cunună;
Bucură-te, a Bucovinei laudă;
Bucură-te, împreună rugător cu Daniil Sihastrul și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare;
Bucură-te, ierarhul cel preaales al lui Dumnezeu;
Bucură-te, părintele nostru duhovnicesc;
Bucură-te, odrăslire preacurată a Duhului Sfânt pe pământul Bucovinei;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale în dreapta credință ne păstrăm;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale pe vrăjmașii văzuți și nevăzuți îi biruim;
Bucură-te, cununa Bisericii noastre strămoșești;
Bucură-te, Sfinte preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul al 13-lea

O, Preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie, cununa Bisericii lui Hristos și lauda credinței noastre strămoșești, izbăvește-ne din orice primejdie și roagă pe milostivul Dumnezeu să păstreze pe toți fiii neamului nostru românesc în dreapta credință, în unirea dragostei și în tăria nădejdii împlinirii dorinței noastre sfinte de a trăi în pace împreună, mulțumind pururea lui Dumnezeu pentru toate și cântându-I: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori)

Icosul 1

Auzind glasul Evangheliei: „Intrați pe poarta cea strâmtă și mergeți pe calea cea îngustă, care duce la viață”, din copilărie ai pășit pe această cale, luând cu dragoste jugul lui Hristos, și cu totul ai urmat Lui, lepădându-te de sine, pentru care laude ca acestea aducem ție, Sfinte Ierarhe Leontie:
Bucură-te, rugătorule fierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale se risipesc uneltirile diavolilor;
Bucură-te, că, iubind rugăciunea, teolog te-ai făcut;
Bucură-te, că mintea și inima pururea către Domnul le-ai avut;
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, că prin rugăciune necontenită îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că nevoințele tale sihăstrești cu neîncetate rugăciuni le-ai luminat;
Bucură-te, că rugăciunile tale scară către cer ți s-au făcut;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale mângâiere ai dat celor ce veneau la tine;
Bucură-te, că pe cei din primejdii cu rugăciunile tale i-ai izbăvit;
Bucură-te, izbăvitorule de patimile cele trupești și sufletești;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

Condacul 1

Preacuviosului ierarh, iubitorului de nevoințe duhovnicești, înțeleptului păstor al turmei celei cuvântătoare încredințate din voia lui Dumnezeu, folositorului celor bolnavi și întăritorului dreptei credințe cu dragoste să-I cântăm: Bucură-te, preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie!

și această

Rugăciune către Sfântul Leontie de la Rădăuți

Sfinte preacuvioase părinte Ierarhe Leontie, primește smerita noastră rugăciune, precum Mântuitorul a primit cei doi bani ai vaduvei, și cere pentru noi dar și putere, ca toate poftele trupești călcând, să viețuim în bună cinstire și curăție, agonisind iertare de păcate și trecere fără primejdie în ceasul morții, și când vom trece noi întru nădejdea Învierii spre viața de veci, pururea să ne desfătăm de preafericita fața a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat și slăvit, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Troparul Sfântului Leontie de la Rădăuți

Glasul al 8-lea

Cu nevoințe duhovnicești toată viața ți-ai petrecut-o și, primind vrednicia arhieriei, cu smerenie și cu frică de Dumnezeu ai slujit Biserica lui Hristos, pe Care roagă-L, Sfinte Ierarhe Leontie, să mântuiască sufletele noastre.

Preotul (sau diaconul) zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

În lipsa preotului, încheiem, zicând:

Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta