Calea mântuirii
Odată, s-a făcut sobor în Schit pentru un frate care a greşit. Şi
părinţii grăiau, iar avva Pior tăcea. Mai târziu, avva Pior a ieşit. A
luat un sac, l-a umplut cu nisip şi l-a purtat pe umărul lui. Apoi, a
pus într-o traistă puţin nisip şi a purtat-o pe piept.
Întrebat
fiind de părinţi ce înseamnă aceasta, a zis: sacul cu nisip mai mult,
sunt greşelile mele - căci multe sunt - şi le-am lăsat dinapoia mea ca
să nu simt durere pentru ele şi să plâng. Iar traistă cu puţin nisip
este a fratelui meu şi o port înaintea mea, pentru că mă preocup doar de
judecata faptelor lui.
Dar nu trebuie să fac aşa, ci mai vârtos
pe ale mele să le aduc dinaintea mea şi să port grija de ele şi să mă
rog lui Dumnezeu ca să mi le ierte.
Şi auzind părinţii, au zis: cu adevărat această este calea mântuirii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu