Romani 3, 19-26



 

Prochimen, al Tuturor Sfinților, glasul al 7-lea (Psalm 31: 12, 1)

Bucurați-vă în Domnul și vă veseliți, drepților.

Stih: Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele.

Alt prochimen, pentru cei morți, glasul al 6-lea (Psalm 24: 14, 1-2)

Sufletul lor întru bunătăți se vor sălășlui și seminția lui va moșteni pământul.

Stih: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.

19 Noi știm însă că cele câte le spune legea, le spune celor ce sunt sub lege, așa ca orice gură să fie închisă și ca toată lumea să fie vinovată în fața lui Dumnezeuc. 20 Pentru că din faptele legiid nimeni nu se va îndreptăți în fața Lui, de vreme ce prin lege vine cunoștința păcatului. 21 Acum însă dreptatea lui Dumnezeu s'a arătat în afara legii, de lege și de profeți fiind mărturisită, 22 dar dreptate a lui Dumnezeu prin credința în Iisus Hristos, pentru toți cei ce cred - fiindcă nu există deosebire, 23 de vreme ce toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu -,e 24 cei ce în dar se îndreptățesc cu harul Săuf prin răscumpărarea cea întru Hristos Iisus, 25 pe Care Dumnezeu L-a rânduit jertfă, curățireg prin credința în sângele Lui, ca să-Și arate dreptatea - prin aceea că a trecut cu vedereah păcatele făcute înainte 26 întru îngăduința lui Dumnezeu - ca să-Și arate dreptatea în vremea de acum, spre a fi El drept și îndreptățindu-l pe cel din credința în Iisus.

Aliluia, al Tuturor Sfinților, glasul al 4-lea (Psalm 33: 16, 18)

Stih 1: Strigat-au drepții și Domnul i-a auzit și din toate necazurile lor i-a izbăvit.

Stih 2: Multe sunt necazurile drepților, dar din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.

Alt Aliluia, pentru cei morți, glasul al 6-lea (Psalm 64: 4, 5)

Stih 1: Fericiți sunt cei pe care i-ai ales și i-ai primit Doamne.

Stih 2: Locui-vor în curțile Tale și se vor umple de bunătățile casei Tale. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta