REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  C uviosul Chiriac era de neam din Corint; tată era Ioan, presbiterul sfintei soborniceștii Biserici, iar mamă, Evdochia; s-a născut pe timpul împărăției lui Teodosie cel mic, cam pe la sfârșitul împărăției lui. Era rudă cu Petru, episcopul Corintului, de care, în tinerețe, a fost pus citeț la aceeași sobornicească Biserică, în Corint. Și se îndeletnicea cu osârdie cu citirea dumnezeieștilor cărți de dimineața până seara și de seara până dimineața tot la citire ședea; și tot citind el așa, a ajuns în nedumerire și a început a se minuna cum din început Dumnezeu a rânduit pe toate cele folositoare spre mântuirea omului! Cum, în tot neamul omenesc, pe cei ce I-au plăcut Lui, de multă cinste I-a învrednicit, luminați și preaînălțați i-a făcut! Că pe Avel, pentru jertfă, l-a prea înălțat; pe Enoh, fiindcă bine i-a plăcut Lui, cu mutarea în rai l-a cinstit; pentru dreptate pe Noe, scânteia neamului omenesc, l-a păzit întreg și nevătămat în apele potopului; pe Avraam pentru credința lui cea

  E l s-a născut în Corint, din părinții Ioan și Eudoxia. Tatăl lui, Ioan, a fost presbiter, rudenie a lui Petru, episcopul Corintului. D in frageda lui tinerețe, Chiriac a fost hirotesit citeț al bisericii catedralei, de către episcop. Citind Sfintele Scripturi, Chiriac se minuna de Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, Care îi prea slăvește pe robii Lui adevărați și Care rânduiește mântuirea neamului omenesc. L a vârsta de optsprezece ani, dragostea fierbinte pentru Dumnezeu l-a purtat pe tânărul Chiriac la Ierusalim. Acolo el a intrat în mânăstirea lui Eustorghie, bărbat dumnezeiesc, care l-a instruit întru îngereasca viețuire. D upă aceea, el a mers și l-a cercetat pe Sfântul Eftimie, care i-a prorocit că va ajunge un mare povățuitor de suflete. Acesta l-a îmbrăcat în schima monahală și l-a trimis la Sfântul Gherasim de la Iordan, unde Sfântul Chiriac a petrecut timp de nouă ani. D upă fericita adormire a Avvei Gherasim, el s-a reîntors la Mânăstirea Sfântului Eftimie, unde a răma

.     Ne lasă, Doamne, mintea-ntreagă!  Puterile nu ni le lua,  Povară nu ne fie viața  Atunci când vom involua.  De-om fi lucizi, seninul feței Va fi natura reflectată, Și de-am ajunge-n iarna vieții,  Am fi cu inima-mpăcată.  Mai fă minuni pană la capăt Și lasă neuronii vii Ca mintea încă să ne meargă...  Să nu fim chin pentru copii.    Ne lasă, Doamne, mintea-ntreagă Că tare-i greu de n-o mai ai,  Să nu mai știi ce e cu tine,  De unde vii și unde stai.  Să ai și neputința minții,  Și-a trupului, e tare greu,  Să nu-nțelegi că cei din juru-ți  Aproape nu-ți pot fi mereu.  E drept că cel de n-o mai are  E fericit în lumea lui,  Dar cei pe care îi iubește  Sunt triști, se roagă Domnului.  Așa că, Doamne, fie-ți milă Și lasă-ne cu mintea-ntreagă  Ca demni să mai trăim în lume,  De cele rele ne dezleagă!  Autor: Georgeta Tudor, membru LSR (din volumul de versuri "Ne lasă, Doamne, mintea-ntreagă!)

 

Un om a ajuns în iad, numai că şi-ar fi dorit să fie acolo şi o biserică; deşi era om păcătos, îl iubea pe Dumnezeu şi voia să se roage. A început să măsoare locul, ca să pună temelia. Un diavol l-a întrebat ce face, iară omul i-a răspuns: «Uite, voiesc să zidesc o biserică, să mă rog». Când a auzit, diavolul s-a neliniştit - cum să zideşti biserică în iad! A încercat el să-l împiedice în fel şi chip, dar n-a reuşit. A chemat şi pe alţi diavoli, dar nici ei n-au fost în stare de nimic. Atunci au dat de ştire mai-marelui lor; s-au adunat cu toţii şi l-au aruncat pe om din iad afară, că nu cumva să zidească biserica". Aşa şi noi, zidim biserici ca să preschimbăm iadul în Rai. Şi de n-o vom izbuti pe aceasta, ceva tot vom izbuti: să ne-arunce diavolul din iad afară!

  27 Și au venit iarăși în Ierusalim. Și în timp ce Iisus umbla prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii 28 și I-au zis: „Cu ce putere c faci tu acestea? Sau cine ți-a dat ție această putere de a le face?“ 29 Iar Iisus le-a zis: „Vă voi întreba și Eu un cuvânt; răspundeți-Mi, și vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea: 30 Botezul lui Ioan, din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeți-Mi!“ 31 Și ei se chibzuiau între ei, zicând: „Dacă noi vom zice: Din cer!, El va spune: Atunci, de ce nu i-ați dat crezare?; 32 dar de vom zice: De la oameni...“. Se temeau de mulțime, fiindcă toți socoteau că Ioan a fost cu adevărat profet. 33 Și răspunzând, I-au zis: „Nu știm...“. Și Iisus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea!...“.

  Prochimen, glasul al 8-lea (Psalm 18: 4, 1) Î n tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor. Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria. 14 ca să nu mai fim copii, clătinați de valuri și purtați de orice vânt de'nvățătură încoace și'ncolo prin viclenia oamenilor, prin meșteșugul lor de a atrage'n rătăcire; 15 ci'n iubire trăind după adevăr, în toate să creștem întru El Care este Capul, Hristos, 16 dintru Care întregul trup, bine alcătuit și bine încheiat prin toate legăturile care-l hrănesc după lucrarea fiecărei părți la măsura ei, își face creșterea spre a se zidi el însuși întru iubire f . 17 Așadar, aceasta spun și mărturisesc întru Domnul: de acum să nu mai umblați așa cum umblă păgânii în deșertăciunea minții lor, A liluia, glasul 1 (Psalm 88: 6, 8) Stih 1: Lăuda-vor cerurile minunile Tale, Doamne, și adevărul Tău, în adunarea sfinților. Stih 2: Dumnezeul, Cel slăvit în sfatul sfințilo

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luati, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăteşti împreună cu El în veci, că Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tău cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curateasca inima şi sufletul meu, că aşa, cu vrednicie,

  Glasul 4 Pe Întărirea Cea Neclintită... P e nevoitorul dreptei credințe și pe râvnitorul adevărului astăzi toți credincioșii cu cântări și cu laude să-l mărim: pe Sfântul Hariton păstorul și dascălul și luminătorul cel preacuvios al lumii. Căci se roagă Domnului pentru noi toți.

  Troparul Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul, glasul al 8-lea: C u curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Hariton, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roșii... Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. C u arma Crucii cea purtătoare de viață înotând în adâncul mării celei pătimitoare, pe vicleanul Faraon cel înțelegător, cu Dumnezeiasca Putere l-ai înecat, fericite. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. D in pruncie Domnului fiind făgăduit, înaintea divanului păgânesc, fericite, cu Dumnezeiască înțelepciune pe Hristos L-ai propovăduit; și ca Moise ai surpat trufiile celor împotrivă luptători. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. E giptul înșelăciunii p

  Glasul 8 C u curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Hariton, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

  C uviosul Hariton era din eparhia Licaoniei, locuitor în cetatea Iconiei, creștin bine credincios și ales întru bunătăți. Acesta în vremea lui Aurelian, rău credinciosul împărat (270-275), s-a arătat Mărturisitor al numelui lui Iisus Hristos. Când a ieșit acea poruncă fără de Dumnezeu de la împăratul prin toate părțile ca să fie siliți creștinii să jertfească idolilor, iar cei ce nu se vor supune poruncii să fie uciși, atunci Hariton, în Iconia, la un lucru ca acesta strălucea cu bună credință, ca cel mai dintâi dintre creștini; și a fost prins și legat de guvernatorul țării aceleia și adus la judecata păgânilor, unde l-a întrebat pe el judecătorul, zicând: "Pentru ce nu te închini zeilor celor cu nume mare, cărora împăratul și toți supușii își smeresc capetele lor?" Răspuns-a Hariton: "Toți idolii păgânilor sunt diavoli, care, oarecând, pentru mândria lor, au fost surpați din cer în iadul cel mai de jos, căci voiau să se asemene cu Dumnezeul cel prea înalt. I ar ac