REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

:                         Eu sunt eu, așa cum sunt, Nu-s doar miere pe unt... Sunt și sare și piper, Iubesc, cred și sper. Eu sunt eu, un curcubeu Și cred mult în Dumnezeu... El îmi dă iubire și putere Și-mi arată ale lumii mistere.  De  multe ori nu le înțeleg  Dar încerc prin rugăciune...  Cu iubire și nu cu goliciune,  Tainele lumii să le dezleg.  Prin Dumnezeu și adevăr, Iubirea-i luminos luceafăr...  Adevărul este calea Și Iisus mântuirea.                                    DREPTURI DE AUTOR' ENACHE RAMONA ELENA

   Mă culc în gând cu Tine, Doamne, Și mă trezesc cerându-Ți iar Să - mi fie ziua minunată,  Să fie binecuvântatu-Ți dar. Îmi plec smerit genunchii iară  În fața chipului sfințit  Și gura mea rostește ruga Din zori și până-n asfințit.  Dă, Doamne, omului putere  Să fie cel de la-nceput Cu sufletul curat, și-n minte Să-i fii Tu cel neîncăput.  Coboară, Doamne, -n lume duhul Al binelui și al blândeții  Să curețe cenușa urii Ce-ntunecă mirajul vieții. Nu ne lăsa în rătăcire  De-a lungul vieții să umblăm,  Ne dă înțelepciunea minții  Ca-n toate Ție să -Ți urmăm.   Autor: Georgeta Tudor, membru în Liga Scriitorilor Români.. 

  Se leagănă trecutul pe-un gând din viitor, În marea nemișcată a dorurilor noastre. Pe cerul fără pată nu doarme nici un nor, Iar zările se scaldă în adieri albastre. Prezentul, ca un val, deodată se aruncă În apa ațipită de-atâta nemișcare Și-n urma lui stârnește o tresărire-adâncă, Precum un uragan strârnește-n larg de mare. Ascult nemărginirea de valuri cum suspină, Căznindu-mă să aflu o cale de-a opri Această tevatură ce sufletul înclină Între-a muri degrabă sau încă a trăi. Și mă ridic deodată în mijlocul furtunii, Țipând: ,,Lasă-mă-n pace și de la mine piei!" Și brusc se liniștește, precum se sting cărbunii, Și simt cum simți atunci când viața-n mâini îți iei. Și-n liniștea adâncă speranța iar renaște, Către un viitor mai pur, mai Luminat, Și-ntr-un târziu, când luna din neguri se va naște, Lumina ei îmi fi-va un înger așteptat. Monica Mihaela Gheorghe 9 octombrie 2023

.    Deasupra, Domnul a creat, Din infinita lui iubire, O mantie să ne ferească De-a Universului orbire. În straturi mantia se-ntinde, Lăsând la Răsărit lumina Din vatra astrului să curgă, Divinul ne întinde Mâna.  Când ochii noștri se ridică,  Cătând spre infinita zare,  Spectacol ne oferă bolta,  Și când sunt nori, și când e soare.   De-n deplasări ușoare norii,  Cu albul lor, pictează cerul,  Un cod descoperă creștinul,  I se dezvăluie misterul.  O rugăciune e limbajul  Când pana norilor îl scrie,  Doar cel cu cordul mai sensibil  Îl descifrează-n reverie.  De n-ai în suflet îndoiala  Venirii-n lume-a lui Hristos,  Vei înțelege rostul vieții  Și toate-ți fi-vor de folos.  27 mai 2023-Georgeta Tudor

           

 Autor: TEOLOG ȘI JURNALIST CARANDA DANIEL POEZIE SCRISĂ PENTRU REVISTA CREȘTINĂ ORTODOXĂ ON-LINE #VIAȚA #SPIRITUALĂ

  Când Soarele, la Răsărit, din orizontu-i se ridică, Lumina-i binefăcătoare peste pământul țării pică, E țara-n care Creatorul a pus din toate câte-un pic... De la nivelul mării, când o străbat, mă tot ridic. Și Delta pare un miracol cu fauna-i și habitat, Vezi nuferii plutind pe ape, canale-nguste-n lung și-n lat, Se-adună toate-n brațe trei  din fluviul ce hotar ne este Când intră pe la Baziaș, țesând din ape o poveste.  Străbat câmpiile mănoase,în alte timpuri, astăzi nu-s Decât relicva celor care o faimă-n lume ne-au adus...  A Maicii Domnului Grădină, o spun  acei ce o cunosc,  De trei decenii e condusă de indivizi ce-o jefuiesc.  Dar România încă are, între hotarele-ngustate,  Frumoase dealuri și coline, chiar cu pădurile tăiate,  Carpații încă stau de strajă, în pântece-ascunzând comori,  Nu pot fi scoase la lumină, c-avem doar  trăgători de sfori.  Tu, Maică și Fecioară Sfântă, cu secole în urmă cinci,  Când viețuitorii țării, cei mulți, umblau în port și în opinci,   Lăcaș de

sursa ilustrației: Grafician Mihai Cătrună   E vineri. Începutul sfârșitului de săptămână. Toți oamenii fac planuri, la mese mari se-adună, Grătare, băutură și muzică de soi, Se veselesc și cântă, petrecerea e-n toi. Puțini sunt postitorii, care să-și amintească Să guste și-o fărâmă din hrana sufletească. Tot vineri. Și pe-o cruce, batjocorit și însetat, Stă răstignit Iisus, cu spini încoronat. O zi în care Viața spre moarte am trimis Și pentru asta El iertare ne-a promis. Pentru Mântuitorul, ce noi L-am omorât, E numai începutul sfârșitului... și-atât... Monica Mihaela Gheorghe 28 iulie 2023

.     Ne lasă, Doamne, mintea-ntreagă!  Puterile nu ni le lua,  Povară nu ne fie viața  Atunci când vom involua.  De-om fi lucizi, seninul feței Va fi natura reflectată, Și de-am ajunge-n iarna vieții,  Am fi cu inima-mpăcată.  Mai fă minuni pană la capăt Și lasă neuronii vii Ca mintea încă să ne meargă...  Să nu fim chin pentru copii.    Ne lasă, Doamne, mintea-ntreagă Că tare-i greu de n-o mai ai,  Să nu mai știi ce e cu tine,  De unde vii și unde stai.  Să ai și neputința minții,  Și-a trupului, e tare greu,  Să nu-nțelegi că cei din juru-ți  Aproape nu-ți pot fi mereu.  E drept că cel de n-o mai are  E fericit în lumea lui,  Dar cei pe care îi iubește  Sunt triști, se roagă Domnului.  Așa că, Doamne, fie-ți milă Și lasă-ne cu mintea-ntreagă  Ca demni să mai trăim în lume,  De cele rele ne dezleagă!  Autor: Georgeta Tudor, membru LSR (din volumul de versuri "Ne lasă, Doamne, mintea-ntreagă!)

.   Ajunsă-i lumea la răscruce și azi, ca la venirea Ta,  Când Te-a trimis Cerescu-Ți Tată s-o scoți din cloaca-n care sta. Dintr-o Fecioară Te-ai născut să speli păcatele-omenirii,  Dar, și atunci ca și acum, n-au înțeles rostul menirii.  Din miliardele de oameni ce cară Terra-n Univers,  Puțini sunt cei ce Te urmează, neacceptând un trai pervers...  Puțini sunt cei ce au în minte că fără Dumnezeu nimic Nu poate exista în lume, că omul e atât de mic!  Pe urmele-Ți  merg pelerinii, minuni să afle despre Tine,  Se roagă-n marile biserici să-i mântuiești, de se cuvine,  În cea a Nașterii Divine, din Betleem, Ți se închină  Și sufletul le e-mpăcat de au venit cu vreo pricină.  Ajuns-am la Mormântul Sfânt în vremea Învierii Tale, În sine-mi îmi spuneam că sunt pe-a martirajului Tău cale, Și sentimente încercam ca-n vremea celor ce văzură,  Cu neputință, cum te-au dus la Golgota cu-atâta ură. Să aibă liniște în suflet și împăcat cu el să fie,  Cel botezat în legea-Ți Sfântă, Iisuse, către T

  Iubi-Te-voi,  Doamne, acum și oricând, Ochi-mi Te-or căuta în rouă uscând,  În catifelate petale din zori,  Și-n omul sensibil pătruns de fiori.  Iubi-Te-voi, Doamne, smerită-n păcat, Că n-am mers mai din timp pe drum arătat, De cărțile sfinte, de oameni aleși, Ce nu-s pe deplin de creștini înțeleși. Iubi-Te-voi, Doamne, cât viză mai am Pe Pământ trăitor din neam și în neam, Și suflet voi pune în tot ce-oi rosti, În rugăciune și când voi posti. Iubi-Te-voi, Doamne, căci crucea ce-o duc  Mi-o fi mai ușoară, și timpuri s-apuc Când și dușmanul iubire primi-va De la creștin, Scriptura fi-va-i misiva. Iubi-Te-voi, Doamne, virtute îmi ești, Scăparea-mi din toate, căci Tu mă iubești, Acoperământul de rele să-mi fii,  Întărire să-mi dai ca celor ce-s fii. Iubi-Te-voi, Doamne, oriunde, oricând, Cât pe pământ, în lacrimi scaldănd, Sărut, pe icoana cea sfântă, -Ți voi da, Să nu fie acela dat de Iuda. Iubi-Te-voi, Doamne, de păcate mă tem  Să nu le mai fac la al Satanei îndemn,  Să pot să rezist

  Mulțumesc, Doamne, pentru minunea făcută,   cu șapte decenii în urmă,  trimițându-mă, pe Pământ,  într-o familie de creștini,  în cuget și-n suflet  cu Duhul cel Sfânt!  Mulțumesc, Doamne,  că nu m-ai lăsat  să pier chiar din fașă,  și zile mi-ai dat  ca rodul iubirii,  femeie-bărbat,  să crească-n  Lumina Învierii Divine,  s-ajungă femeie  cu rosturi creștine! Mulțumesc, Doamne,  că rost am avut,  în tot ce-i firesc,  de la bun început,  și-n bucurie  mi-ai dat să trăiesc,  în fața Ta, în veci,  mă smeresc! Iartă-mă, Doamne,  că nu-ntotdeauna  răspuns-am chemării  ce din strămoși ne venea, când prinsă-n vârtejul  existenței terestre,  trecând pe lângă Casa-Ți,  în ea nu intram! Iartă-mă, Doamne,  că, din neștiință,  făcutu-i-am  pe cei mici ai Tăi  să sufere ori  să nu mă iubească,  că m-am irosit  pe căile strâmbe,  căutându-Te  târziu,  când am aflat  calea cea dreaptă,  descoperindu-Te-n  tot ce-i frumos  și-n credința-nțeleaptă!  Iartă-mă, Doamne,  că nu-i om pe pământ  să n-aib

  Ne duce vântul vieții pe-a timpului spirală, Până atingem falnic și clipa cea astrală. Atunci orice celulă făcută ni-i cenușă, Ce va deschide tainic a nemuririi ușă. Ne întrebăm adesea: ce taină se ascunde  În clipa de pe urmă? Și frica ne pătrunde. E greu neînțelesul, e de temut abisul, În care ne atrage cu forță necuprinsul! O, suflete, fii vrednic în clipa de-nălțare! E vremea mântuirii, trec faptele-n altare! Tot ce-ai făcut o viață e măsurat în trepte, Ce vor urca la ceruri, cu crezurile drepte! Lumina bunătății, ce ai avut-o-n suflet, Ți-a lumina cărarea, în al neștirii umblet, Iar îngerii iubirii de tine dăruită  Ți-or pregăti cunună cu lauri, miruită. Să nu îți fie teamă, în ceasul de pe urmă, Începe altă viață, când cea de-acum se curmă. Te vei renaște iarăși - om nou în altă eră, Lăsând această viață - o clipă efemeră.  © Alexandrina Iurcu-Bălan

  Cerule-înalt, oază stelară,  ce ne veghezi, te admirăm a câta oară, dar tu ne vezi? Norii te poartă  prin hău și soartă, ca să nu cazi, să sprijini bine, de ieri și mâine,  ziua de azi! Noi ne urmăm, cerule, calea, spre stele-hărți, căi nevăzute și neștiute, nescrise-n cărți… Urcând spre trepte, lăsăm amprente pe nicăieri. Repede vine clipa de mâine  numită ieri! Tu ne aștepți sus în lumină, precum visăm… Încă puțin… ne facem tină și-apoi zburăm! © Alexandrina Iurcu-Bălan

    A fost, Fecioară, să  te naști Când pământenii tăi părinți,  Trecuți de-o  vârstă, nu sperau, Ci doar trăiau în rugăminți. Și se rugau la Domnul Sfânt  Un prunc la bătrâneți să dea Iar Ana promitea atunci  Ca-n templu cel primit să  stea.  În Planul Lui măreț, Divinul Urma să dea întregii lumi O scară, Tu erai aceea,  Prin Fiul tău,  aveai să-ndrumi...  Dar pân-atunci erai copila  Părinților Ioachim și Ana,  Născută doar prin harul Sfânt,  De care se temea Satana.  Doar tu și Ioan Botezatorul Sunteți deasupra sfinților,  Prin misiunea ce-ați primit-o Trecută-n slova cărților.  De la trei ani ai stat în Templu  Cum te-au promis ai tăi părinți,  Prin puritatea-ți neatinsă,  Aveau s-ajungă și ei sfinți.  Și când Arhanghelul Gavriil  Avea Vestire să-ți aducă  Că naștere de prunc vei da,    Smerită ai primit poruncă.  Și-așa tu scara-i devenit  Între pământ și ceruri,  Te fericesc popoare-ntregi,  Te proslăvesc c-onoruri.  Îți cântă astăzi Nașterea,  Preasfântă Născătoare De Dumnezeu  p

  Când cineva îți face rău , Te supăra pe tine. Nu te opri din drumul tău! Tu iartă și fă bine! Dacă cineva aruncă în tine cu pietre, Tu fă din ele monumente! Nu fi trist, zâmbește mereu, Tu iartă, așa vrea Dumnezeu. Iar când simți că n-ai putere, N-ai un strop de mângâiere! Soluția este rugăciunea, Ea îți va aduce în suflet minunea. Nu trebuie de uitat, Să fii cu sufletul împăcat. Mergi înainte și nu uita, Ca să fii fericit, trebuie să poți ierta. Noi, oamenii, lucrurile frumoase le uităm, Iar pe cele rele ca pe niște diamante le păstrăm. Oare omul este vinovat, Că așa a fost creat? Noi sculptorii vieților noastre suntem, Trebuie să iubim și să iertăm. Atunci vei fi cu sufletul împăcat, Că dușmanul ți-ai iertat. Iartă că nu este greu, Fii împăcat cu Dumnezeu. Fii om bun și răbdător, Traiește-ți viața mai cu spor.              Autor :Rașcovschi Adriana          Drepturi de autor rezervate 

Domnul Bujor era extrem de discret cu viața lui.  Îl vedeam uneori intrând în curtea comună a duplexului în care locuiesc. Veneau regulat atât el cât și soția, deși niciodată nu au locuit în casa pe care o achiziționaseră în urmă cu douăzeci de ani.  Treceau frecvent însă și se ocupau de curățenie, eventuale reparații, aerisit. Uneor,i vedeam prin  geamul între-deschis  o masă masivă de lemn, cu scaune tapițate de catifea cu capătaie sculptate. De-a lungul scării interioare se puteau vedea o mulțime de tablouri din diverse perioade și stiluri, toate cu bun gust și pesemne valoroase. O bibliotecă imensă care se întindea pe toată laterala sufrageriei mă impresiona de câte ori reușeam să o zăresc printre draperii. Un miros de flori uscate și sacrificiu mă învăluia de fiecare dată când vedeam acele imagini, fără să știu însă de ce. Nu știam cu ce se ocupa domnul Bujor. Și nici nu am întrebat vreodată. Discreția lui și salutul politicos, ușor forțat mă făcea să păstrez o distanță. Îmi amint

 ! Vino, inimă, cu mine, să-ți arăt tot ce nu știi Și să plângem împreună timpul care a trecut. Îți voi spune ce să faci, mai bună de vrei să fii, Și te voi cuprinde-n brațe pentru tot ce te-a durut. Îți voi arăta că luna încă mai trăiește-n zori Și nici soarele nu moare când din ceruri a apus, Te voi face să-nțelegi că de dincolo de nori Îți trimite câte-o rază, să te-ndrume, chiar Iisus. Vino să-ți arăt cum cântă sufletul când e curat, Cum e inundat de Soare, cum tresare și se închină, Și ce fericiți sunt ochii ce păcatul n-au gustat, Ci trăiesc doar să privească zi de zi către Lumină. Vino, inimă, să-ți cumpăr și o traistă de bumbac, Să îți pui în ea o cruce, iar apoi, când mergi prin lume, Să îți țină adăpost de suspinul fără leac Și de toată răutatea care-ar vrea să te sugrume. Mergi în pace și închide în tine și-o rugăciune Și să-ți amintești mereu că, oriunde ai păși, Te păzește de aproape și-ți șoptește gânduri bune Îngerul trimis de Domnul, sprijin de-a te mântui. Vino, inimă,

  Rabdă omule necazu Spre a merge la Hristos; Căci cu sabia credinței Să învingi mereu frumos. Domnu ' vrea iubirea ta Ca s-o-mparti cu frații tăi, Căci așa a vrut și El Să învingi biruitor! Fii dar milostiv și bun Ca și cel de lângă tine Să ajungă ca să aibă Pacea Domnului divină.                    Autor: Veronica Roșu 

Dă-mi Doamne putere, Să rabd orice-ncercare, Ce este-n calea mea... Să dobândesc iertare. Necazul ce m-apasa Să pot să-l biruiesc, Întruna eu pe Tine, Să pot să Te iubesc. Aici aș vrea mereu Să fii SCĂPAREA mea; Să fii mereu alături Când crucea este grea. Să pot să-mi duc povara Oricât ar fi de grea; Necazul ce îmi stă Mereu în calea mea.                           Autor: Veronica Roșu