Fapte 1, 12-17, 21-26


 

Prochimen, glasul al 8-lea (Psalm 18: 4, 1)

În tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor.

Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.

12 Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă. 13 Și când au intrat, s-au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru și Ioan și Iacov și Andrei, Filip și Toma, Bartolomeu și Matei, Iacov al lui Alfeu și Simon Zelotul și Iuda al lui Iacov. 14 Toți aceștia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus și cu frații Lui. 15 Și în zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraților (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis: 16 Bărbați frați, trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda, care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus. 17 Căci era numărat cu noi și luase sorțul acestei slujiri.

21 Deci trebuie ca unul din acești bărbați, care s-au adunat cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus, 22 Începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălțat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui. 23 Și au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis și Iustus, și pe Matia. 24 Și, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor, arată pe care din aceștia doi l-ai ales, 25 Ca să ia locul acestei slujiri și al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui. 26 Și au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, și s-a socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.

Aliluia, glasul 1 (Psalm 88: 6, 8)

Stih 1: Lăuda-vor cerurile minunile Tale, Doamne și adevărul Tău, în adunarea sfinților.

Stih 2: Dumnezeul Cel slăvit în sfatul sfinților, mare și înfricoșător este peste cei dimprejurul Lui. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta